Web Analytics
scris joi, 26.07.2012

Directoarea Iulieana Tuţă a ţipat şi a făcut circ în faţa şefului Registrului Auto Român

# Au lăsat-o nervii că trebuie să renunţe la scaun… # # În replică, George Dincă, directorul general al Regiei, i-a trimis un control pe linie financiară și de muncă. Scandalurile și momentele penibile la RAR Argeș se țin lanț. În urmă cu aproape două săptămâni, pedelista Iulieana Tuță şi-a pierdut cumpătul în timpul unei şedinţe convocate de însuși șeful Regiei Autonome „Registrul Auto Român”, George Dincă.
Așa cum ați putut afla din Jurnalul de Argeș, bulibășeala din interiorul reprezentanței Argeș a RAR a ajuns la cote inimaginabile. Din relatările angajaților, principalul vinovat de această stare de fapt este însăși Iulieana Tuță, care a devenit un fel de sperietoare din cauza stilului dictatorial și a mentalității medievale pe care le-a adoptat imediat după numirea în funcție. Atmosfera din interiorul instituției s-a deteriorat continuu, iar cei care s-au opus într-un fel sau altul au avut de îndurat rigori și corecții verbale, făcute în majoritatea situațiilor pe un ton suburban. Și conduita profesională a Iulieanei Tuță a fost una discutabilă, atâta timp cât aceasta a luat toate deciziile de una singură, în ciuda faptului că era înconjurată de o armată de ingineri, toți cu experiență și pregătire în domeniu și nu făcuți la apelul bocancilor. Din păcate pentru ei, până acum două luni, adică odată cu căderea regimului portocaliu, angajații RAR Argeș n-au avut altă soluție decât să-și plângă unul altuia pe umăr, teama că ar putea să-și piardă locul de muncă fiind mai mare decât dorința de a trimite memorii la București în legătură cu teroarea și presiunea resimțite aproape zilnic. De câteva săptămâni, însă, noua conducere a aflat nu numai de faptul că Iulieana Tuță se vrea un fel de jupân al reprezentanței din Argeș, ci și de aventurile financiare ale acesteia cu firmele de leasing sau cu cămătarii, care s-au repercutat, în mod inevitabil, și asupra instituției.

„Dacă voi nu mă vreți, eu vă RAR!”

În condițiile în care angajații RAR Argeș i-au devoalat conduita profesională și morală, doamna Tuță a fost invitată să plece din funcție, propunându-i-se, chiar de către directorul general George Dincă, să rămână în sistem. Iulieana Tuță s-a pus însă în unghii și a devenit exponentul celebrei lecţii a lui Alexandru Lăpuşneanu: „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”. Iar argumentele invocate de aceasta s-au rezumat la a spune că „ocup postul prin concurs și nimeni n-are ce să-mi facă”, de parcă predecesorul pedelistei ar fi fost parașutat ca șef al RAR, și nu tot în urma unui examen.

O ședință furtunoasă

Lucrurile nu vor rămâne însă așa, dovadă că vineri, 13 iulie, zi cu ghinion pentru Iulieana Tuță, șeful Registrului Auto Român s-a deplasat special la Pitești, la sediul reprezentanței, pentru a pune capăt scandalului. El i-a strâns pe toți angajații în sala de ședințe și, timp de două ore, le-a ascultat păsurile fiecăruia dintre aceștia. În loc de concluzie, în termeni absolut civilizați, George Dincă i-a comunicat celei care până nu demult evoca în permanență relația de prietenie cu Sulfina Barbu că, în condițiile în care atenția inginerilor și tehnicienilor este deturnată de scandalul perpetuu făcut de șefa lor, iar activitatea RAR Argeș are, în mod implicit, numai de suferit, singura soluție este demisia. Imediat după ce șeful regiei și-a expus punctul de vedere, s-a declanșat scandalul. Fără să roșească vreun pic din cauza acuzelor care i s-au adus, Iulieana Tuță a folosit un ton foarte ridicat, a ţipat, iar vocea sa a trecut dincolo de pereţii sălii în care avea loc discuţia. „Nu vreau să fiu decât șef!”, a țipat întruna fosta șefă a femeilor democrat-liberale. Văzând că subalterna de la Argeș este incapabilă să poarte un dialog și o ține mai rău ca o placă zgâriată, George Dincă și-a ieșit din pepeni și i-a spus „cu dumneata nu se poate sta de vorbă!”, după care a plecat în trombă spre București, de unde i-a trimis un control pe linie financiară și de muncă. Despre rezultatele acestuia vă vom ține la curent, mai ales că, din câte am auzit, ejectarea Iulieanei din RAR este iminentă.
Neluţu DINU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită