Ricardo Matos, pe numele său întreg Ricardo Manuel Pinho Matos, are 25 de ani, dintre care zece i-a petrecut sub tricoul Benficăi Lisabona. A jucat de la 9 la 19 ani pentru toate grupele de juniori ale celei mai titrate echipe din Portugalia. La finalul junioratului, Matos a fost împrumutat de Benfica la Belenenses și de acolo a început un drum de globe trotter. Ascoli, Casertana, Olhanense, Portimonense și iar Belenenses. Apoi Gloria Buzău, în 2024, iar acum FC Argeș.
„Surprins plăcut de nivelul fotbalului românesc”
Ricardo, ești unul dintre fotbaliștii apreciați din SuperLiga. Cum te simți în România?
– Excelent, vă spun sincer. Nu mă așteptam să mă simt atât de confortabil, dar cred că firea mea deschisă și volubilă a contribuit la adaptarea pe pământ românesc. Sunt fericit aici. Și surprins plăcut de nivelul fotbalului românesc. Este un campionat puternic și sunt onorat să joc în această țară.
Ai făcut junioratul la un club de renume din fotbalul european, mă refer la Benfica Lisabona. Cât de mult a contat în cariera ta acest aspect?
– Am jucat la Benfica zece ani, de la 9 ani, și a fost cea mai prolifică perioadă din viața mea de adolescent. În sensul că acolo am deprins nu numai secretele fotbalului, dar m-am călit și pentru viață, pot să spun. Aveam antrenamente intense, dar și cursuri de dezvoltare personală, ne învățau specialiștii cum să ne comportăm în afara fotbalului, Am început să joc la 6 ani, în satul meu natal, și mi-am dorit enorm să ajung departe, să devin cunoscut, să-mi fac un nume în acest sport pe care-l iubesc dintotdeauna. Să știți că drumul meu până aici nu a fost deloc ușor, am avut momente când am simțit că este greu, dar niciodată nu m-am gândit cu adevărat să renunț. Tăria de caracter și dorința de a merge înainte, indiferent de obstacole, le-am învățat la Benfica Lisabona. Acolo nu ai voie să renunți, ți se spune mereu să nu te aștepți să fii învingător zi de zi, pentru că și eșecurile fac parte din viața fotbaliștilor și poate sunt mai importante, la un moment dat, decât victoriile răsunătoare, pentru că ele te întăresc și te ajută să fii mai puternic.
Ce știai despre România înainte de a veni aici?
– Când am sosit aici, totul în jurul meu mi se părea ciudat, nu înțelegeam mare lucru. Am început rapid să caut pe internet detalii despre România, despre cultura de aici, voiam să știu cât mai multe. Apoi, după ce am semnat cu FC Argeș, am dat căutare pe google și așa am descoperit ce istorie bogată are acest club. Am aflat că aici a jucat cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Nicolae Dobrin, și chiar le-am spus, într-o zi, colegilor de echipă, să fie mândri că îmbracă acest tricou.
Citește și Dincolo de gazon! Florin Borţa: „Aveam 5 ani şi jumătate când m-am apucat de fotbal”
„Mi-am rupt câteva oase”
Trei calități și trei defecte pe care crezi că le ai sunt…
– În teren, finalizare, inteligența și mișcările rapide, la capitolul calități. Despre punctele mele forte, prefer să nu spun nimic, deoarece nu doresc să le dau informații adversarilor mei… În afara terenului, sunt și eu om, cu calități și cu defecte. Sunt sociabil, mobil, mă adaptez rapid în orice situație. Nu sunt bârfitor, îmi place să-mi văd de treaba mea, detest să mă cert, să fiu răutăcios. Așa m-a învățat mama…
Cum erai în copilărie?
– Nu am fost cel mai cuminte puști, am făcut și prostioare. La școală, de exemplu, eram atât de entuziasmat încât mi-m rupt câteva oase. Nu glumesc! Am și învățat, pentru că nu aveam încotro. La un moment dat, mama mi-a spus: „Copile, te las la fotbal, văd că îți place, dar să nu aud că nu mai vrei să înveți carte. Dacă observ ceva în neregulă, nu te mai duci la fotbal. Punct!”. Așa că nu am avut de ales, am studiat, am citit, am mers la școală.
Ce mâncare românească îți place în mod special?
– Ador micii. Prima dată când am ajuns aici, colegii mi-au dat să mănânc un mic, l-am servit cu muștar, și am fost impresionat pe loc de gust. Sunt delicioși micii. Sunt mai buni decât sarmalele cu mămăligă…
„Modestia, cartea noastră de vizită”
Dacă nu ai fi fost fotbalist, ce crezi că ai fi ajuns în viață?
– Cred că aș fi lucrat în domeniul imobiliar, mă atrage mult. În orice caz, nu aș fi stat degeaba, aș fi muncit să mă pot întreține singur. Permiteți-mi să fac o mică paranteză. De exemplu, la Benfica, în timpul junioratului, psihologii ne spuneau cât este de important să fim independenți financiar, să nu depindem de nimeni. Pentru asta, trebuie să muncim, zi de zi, din ce în ce mai mult, și să prețuim fiecare ban pe care-l câștigăm. Să nu credem că vom deveni milionari peste noapte, este imposibil. Important este să nu ne păcălim singuri, să nu ne credem mari fotbaliști. Modestia trebuie să fie cartea noastră de vizită, înainte de toate!
Ce te emoționează cel mai mult?
– Suferința semenilor, în special a copiilor. Nu-mi place să văd oameni care nu au ce mânca, dar, din păcate, ei sunt peste tot. Iar copilașii îmi rup sufletul. Când voi avea și eu copii, nu vreau să le lipsească ceva, mă voi sacrifica pentru ei. Așa cum au făcut părinții mei.
Dacă mâine ai câștiga un milion de euro, ce-ai face cu banii? Te-ai lăsa de fotbal?
– În niciun caz. Aș investi milionul, recunosc, pentru a nu mai duce grija zilei de mâine. Dar la fotbal n-aș renunța, este viața mea. Am muncit de la 6 ani pentru visul meu și nu aș arunca pe fereastră atâția ani de muncă și de sacrificii.
Ce părere ai despre parcursul echipei FC Argeș? Îți reproșezi ceva anume?
– Ne facem loc în acest campionat, începem să contăm din ce în ce mai mult, deși nimeni nu ne dădea șanse la început. Dar nu contează deloc acest aspect. Lucrurile merg bine la echipă, trebuie doar să continuăm să muncim din greu pentru a deveni și mai buni. Suntem o familie și acest lucru se vede în rezultatele pe care le avem. Nu vorbim încă despre play-off, mai avem mult până acolo, trebuie să strângem puncte multe.
Citește și La ceasul amintirilor. Tănase Dima: „FC Argeş a fost prima mea dragoste”
Citește și La ceasul amintirilor. Remus Vlad: „Gicu Dobrin mi-a dat banderola de căpitan de echipă”
0 Comentarii