Iulian Tameș, unul dintre oamenii de bază ai echipei FC Argeș (2007-2010), spune că perioada petrecută în tricoul echipei din Trivale a fost una specială pentru el. Fostul mijlocaș alb-violet, cu 5 selecții la națională, a bifat 91 de apariții la FC Argeș și a marcat 31 de goluri.
Iulian, ce-a reprezentat pentru tine acest club?
- Am evoluat trei ani și jumătate în tricoul echipei din Trivale. Nu vă ascund faptul că mi-ar fi plăcut să-mi închei cariera acolo, dar am fost obligat de împrejurări să semnez cu Poli Timișoara. A apărut acea problemă și clubul s-a dezafiliat, iar echipa a fost retrogradată. Mi se terminase contractul chiar atunci, dar, în cazul în care nu ar fi apărut acea cumpănă, sunt ferm convins că aș fi rămas tot la FC Argeș. Îmi doream foarte mult acest lucru, se crease acolo un grup unit, o familie senzațională. Evoluțiile mele de la FC Argeș m-au propulsat și la echipa națională, deși aveam 31 de ani. Dezafilierea clubului a fost cel mai negru episod din viața acelei echipe, așa cred. Nu am căzut fotbalistic, ci administrativ. A fost un șoc pentru toți oamenii din club, nu doar pentru jucători. Una peste alta, vă spun din tot sufletul că la FC Argeș m-am simțit foarte bine, din toate punctele de vedere. Cred că, financiar, FC Argeș a fost singurul club unde n-am avut nicio întârziere cu banii. Cornel Penescu a fost cam cel mai bun patron pe care l-am avut. Mă refer la remunerații, nu la ceea ce s-a întâmplat rău cu FC Argeș. Am avut un salariu destul de bun acolo, iar domnul Penescu a fost foarte OK cu mine. Uneori, mai venea prin vestiar. El nu era mulțumit nici dacă învingeai cu 3 sau 4 la 0. Ne spunea: „Ce e asta, mă? Așa se joacă?”. Dar când îi plăcea cum a jucat echipa, venea și ne dădea bani în plus.
Cel mai frumos moment trăit în tricoul echipei FC Argeș a fost…
- Promovarea în Liga 1, de departe… aveam un grup foarte frumos. La început ne-a fost foarte greu, dar am muncit mult, ne-am mobilizat, aveam și sprijinul necondiționat nu doar al conducătorilor, ci și al suporterilor noștri. Cred că secretul acelor rezultate a fost reprezentat de selecția făcută. Au rămas doar jucători cu caracter și ne-am sincronizat foarte bine. Bineînțeles că a fost și meritul lui Ionuț Badea, antrenorul de atunci, deoarece a știut foarte bine cum să ne capaciteze. Eram o familie în adevăratul sens al cuvântului. Toți erau foarte modești, ne ajutam și ne încurajam, dar și Badea a avut un cuvânt greu de spus, îi plăcea să ne știe uniți. Am evoluat împreună și cred că omogenitatea a fost cuvântul ce definea foarte bine echipa FC Argeș. În plus, mergeam cu familiile în vacanțe, soțiile erau prietene, se crease o legătură puternică.
Cine te-a convins să semnezi cu FC Argeș? Tu jucai atunci la Dinamo… nu te-ai gândit că faci un pas în spate venind în Trivale?
- Eram la Dinamo, dar nicio secundă nu m-am gândit că venirea la FC Argeș ar însemna un pas în spate în cariera mea. Dimpotrivă, m-am bucurat când Dorinel Munteanu, antrenorul de atunci al lui FC Argeș, m-a sunat spunându-mi că vrea să formeze o echipă competitivă. Două aspecte au contat în luarea deciziei de a semna cu FC Argeș. M-a atras proiectul, faptul că se dorea performanță. De asemenea, semnând cu FC Argeș, veneam acasă, alături de soție și de cei doi copii.
„Poate că și eu eram mai fițos”
Referitor la familie, spune-mi, te rog, cum ai cunoscut-o pe Elena, soția ta? Știu că ți-a fost cel mai mare sprijin în cele mai grele momente…
- Așa este, Elena mi-a fost mereu alături, este o femeie deosebită. Am cunoscut-o pe vremea când jucam la Câmpulung, ea fiind elevă acolo. Am văzut-o pe stradă, am cerut referințe despre ea de la un amic comun, am abordat-o…. mai timid, la început, dar totul a decurs normal apoi, iar după trei ani ne-am și căsătorit. Avem 26 de ani de căsnicie și doi copii minunați, Elissa și Matteo. Nu vă ascund faptul că, la început, socrii nu prea au fost încântați de noul prieten al fiicei dânșilor. Credeau că sportivii sunt mai fițoși, mai puțin serioși, dar, cu timpul, și-au dat seama ce fel de băiat sunt și m-au acceptat. Poate că și eu eram mai încrezut la momentul acela, nu exclud această posibilitate, pentru că eram tânăr… Elena a fost marele meu sprijin, venea la meciuri, Matteo a terminat perioada de juniorat la FC Argeș, este și el tot în fenomen, vrea să ducă mai departe tradiția familiei. Joacă tot mijlocaș, are cam același stil cu al meu. Mi-ar plăcea să mă depășească. A crescut cu iubirea pentru FC Argeș în suflet. Dacă vreodată va avea vreo șansă de a juca la FC Argeș, va profita. Nu știe decât Dumnezeu unde-l va duce viața.
Iar Elissa, fiica, este studentă la Facultatea de Psihologie din București și vrea o carieră în domeniul acesta. Eu și soția o vom susține mereu.
„Echilibrul echipei a fost Sierra, este cel mai mare câștig”
Urmărești evoluțiile echipei FC Argeș?
- Categoric, este echipa mea de suflet. Anul trecut a avut un sezon foarte bun în SuperLiga, având în vedere faptul că venea dintr-un eșalon inferior. A promovat, a jucat și în play-off, a avut un parcurs lung și în Cupa României. Sper ca anul acesta să depășească realizările din sezonul trecut. Așteptările sunt mult mai mari acum. Celelalte echipe nu o vor mai considera o nou-promovată și va fi de două ori mai greu. Andone a făcut o treabă foarte bună, cu tot staff-ul, este de apreciat ceea ce au reușit. Dacă ar fi să alcătuiesc un top 3, echilibrul echipei a fost Sierra, din punctul meu de vedere, este cel mai mare câștig. Pe locul doi îl poziționez pe Mario Tudose, un copil care a crescut foarte mult, iar pe poziția a treia i-aș plasa pe Matos și Bettaieb. Chiar dacă acesta din urmă nu mai joacă la FC Argeș, a ajutat foarte mult echipa.
Cel mai frumos gol marcat în tricoul lui FC Argeș a fost…
- Îmi aduc aminte că am jucat împotriva Oțelului și ne conducea, la un moment dat, cu 2-0, dar am reușit să revenim, iar eu am și marcat atunci. Însă mi-aș dori să retrăiesc un meci contra Rapidului, în Giulești, când am învins. A fost o victorie fantastică, am muncit enorm și rezultatele muncii noastre nu au întârziat să apară. Am jucat împotriva multor prieteni, l-am avut adversar pe Dan Alexa, care este nașul de botez al copiilor mei. Cum eram în teren? Am avut clinciuri serioase, ne-am contrat, ne-am tachinat, ne-am înjurat, asta face un jucător care se respectă. Nu ține cont de prietenii, își dă viața pentru tricoul pe care-l poartă.
Cel mai greu moment din viață când l-ai trăit?
- Când mi-au murit părinții. Eram foarte tânăr, aveam 27 de ani, nu aveam copii, a fost un moment extrem de greu. De asemenea, retrogradarea cu FC Argeș m-a marcat mult, în sens negativ, am suferit. Dar m-am ridicat, am încercat să mă reconstruiesc, pentru că nimeni nu vrea să vadă sportivi cu capul plecat.
0 Comentarii