Web Analytics

articol scris joi, 07 mai 2020

Din nou despre cazul copilului internat pentru Covid, fără să aibă Covid

# „A fost o experiență urâtă. M-am speriat. O să evit din start să mai merg la Pediatrie”, spune mămica, Steliana Adămoiu # „Este vorba despre o conjunctură specială, în care urmăm niște proceduri și metode care pot părea mai neprietenoase pentru părinții copiilor”, explică situația noul manager de la Pediatrie, dr. Tudor Ionescu
În ediția trecută v-am relatat cazul mămicii al cărui copil a fost internat de doctorița Alina Durla de la Pediatrie, vreme de 48 de ore, ca suspect de Covid, fără să aibă Covid. Am luat din nou legătura cu doamna Steliana Adămoiu pentru a vedea ce s-a mai întâmplat. “I-am transmis medicului de familie documentele care mi s-au dat de la spital. Nu a văzut copilul, pentru că nu intră nimeni în dispensar, dar i-am spus prin telefon ce a avut și ce mai avea copilul când ne-am externat. Adică despre bubițele pe care le avea. Mi-a spus că este o herpangină. La spital nu mi s-a spus nimic despre herpangină, care este ceva viral, niște bubițe pe limbă spre faringe, albe ca bășicuțele. Medicul de familie mi-a explicat că a avut imunitatea foarte scăzută și s-au agravat aftele, deci clar nu trebuia să îmi dea antibiotic, pentru că i-a scăzut și mai mult imunitatea. Acum îi dau ceva local pentru afte și pentru imunitate. Cu totul altceva decât mi s-a dat la spital. Asta mi-a explicat medicul de familie, care a citit pe fișă. Copilul a fost diagnosticat greșit. Am înțeles, da, că trebuie să ne internăm în spital, dar nu așa cum ne-a amenințat doamna doctor, că va chema poliția. Deci s-a pornit din start greșit cu diagnosticarea copilului, am înțeles că acestea sunt procedurile, să-i testeze pe toți pentru Covid. Eu sunt mulțumită că nu are copilul nimic și că am ieșit din spital. Clar că o să evit din start să mai merg acolo, la Pediatrie. O să iau în calcul orice altceva, în afară de Pediatrie. Doamne ferește! Eu m-am speriat. Am fata mai mare, în vârstă de 14 ani, cu care nu am avut nicio problemă. Nici cu băiețelul nu am fost internată niciodată în spital. Am colaborat foarte bine cu medicul de familie, în cazuri de mici răceli. M-au întrebat prietene de ale mele de ce am fost cu el la spital. Acum a fost situația cu ordonanța asta, nu am avut de ales! Știam că medicul de familie nu consultă în această perioadă, atunci când am sunat, medicul de familie nici nu mi-a răspuns la telefon. Era și perioada de Paști, că băiatul în sâmbăta Paștelui a avut problemele astea de sănătate. Am vrut să nu se agraveze. Dar eu nu văd greșit că am fost. A fost o experiență urâtă, e adevărat. Sper să nu mai avem nevoie. Nu mă îndrept împotriva lor pentru că sunt prea mică pentru sistemul ăsta. E o luptă în zadar. Nu am nici timp. Mai bine îmi petrec timpul cu copiii mei decât prin instanțe. Dar am vrut să se știe ce am pățit, pentru că nu sunt singura cu care doamna doctor Durla a procedat așa, ăsta îi este comportamentul. Nu are ce căuta această doamnă într-un spital de copii. Cu copilul trebuie să vorbești calm, frumos, să îi explici. Eu lucrez într-un cămin de copii și știu cum trebuie să vorbești cu ei și să te comporți cum trebuie. Bine că ne-a ajutat Dumnezeu, copilul este bine. Și vă mulțumesc pentru ajutor, că ați publicat povestea mea în ziar. Cred că numai presa în ziua de azi mai face, atât cât se poate, lumină. La Pediatrie s-a schimbat managementul. Am încredere în domnul manager, care, fiind mai tânăr, sper că are o altă viziune”.

Noul manager de la Pediatrie: „A fost efectuată o anchetă internă, iar doamna doctor a dat o notă explicativă”

Începând cu data de 21 aprilie, noul manager al Spitalului de Pediatrie Pitești este doctorul Tudor Ionescu, în vârstă de 36 de ani. L-am abordat și pe acesta în legătură cu ce i s-a întâmplat mămicii, iar acesta ne-a spus că situația este cunoscută atât la nivel de Spital de Pediatrie, cât și la Direcția de Sănătate Publică Argeș.
„A fost efectuată o anchetă internă, iar doamna doctor a dat o notă explicativă despre ceea ce s-a întâmplat. Trebuie spus că în situația actuală se impune ca un copil care prezintă simptome precum febră, tuse, are secreții nazale, ceea ce îl încadrează în definiția de suspect Covid-19, să fie internat și testat. După cel de al doilea rezultat negativ se externează. Părinții trebuie să știe că nu pot refuza internarea, deoarece atât ei, cât și medicul răspund penal. Este adevărat că este vorba despre o conjunctură specială, în care urmăm niște proceduri și metode care pot părea mai neprietenoase pentru părinții copiilor. Acum trebuie să vă spun că și eu sunt părinte, am doi copii. Văd lucrurile și din această perspectivă și am stat de vorbă cu personalul medical în acest sens”.
Chiar și doctorul Tudor Ionescu spune că, de teama coronoavirusului, părinții ezită să își ducă copiii la spital în cazul în care aceștia au o problemă de sănătate.
„Sfatul nostru este să nu stea cu copiii acasă. În primă fază este necesar să se ia legătura, chiar și doar telefonic, cu medicul de familie și să se urmeze indicațiile acestuia. Însă, dacă patologia persistă, copilul se simte în continuare rău și nu răspunde la tratamentul recomandat de medicul de familie, trebuie adus copilul pentru a fi consultat de medicii specialiști”.

Distribuie!

0 Comentarii

BCR, amendată cu 577 de milioane de lei în dosarul ROBOR. Instanța a respins cererea de suspendare

Banca Comercială Română (BCR) nu a obținut suspendarea executării amenzii aplicate de Consiliul Concurenței în dosarul ROBOR. Curtea de Apel […] Citește!

O femeie a dat Vinted în judecată după ce a rămas fără acces la aproape 6.000 de lire sterline

O femeie din Marea Britanie a ajuns în instanță după ce nu a mai putut retrage aproape 6.000 de lire […] Citește!

Polonia, în alertă înaintea meciului cu România. Polonezii se tem că ar putea rata EURO 2028

Naționala României va întâlni Polonia și Bosnia în ultimele două partide din actuala ediție a Ligii Națiunilor, programate pe 14, […] Citește!

Câmpulungean prins cu 131 km/h în localitate! Poliția nu l-a iertat

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Câmpulung, care […] Citește!

Bilanț uriaș după Operațiunea „Jupiter 6”: Aproape 1.700 de percheziții, 37 de arestări și prejudicii de sute de milioane de lei

O săptămână de percheziții și anchete desfășurate în întreaga țară s-a încheiat cu un bilanț de amploare pentru procurorii și […] Citește!

Scandal de securitate în România: Camerele Poliției Locale și imagini cu copii din creșe, accesibile pe internet fără parolă

Camere de supraveghere instalate pentru protejarea cetățenilor au ajuns să reprezinte, în anumite situații, un risc pentru viața privată a […] Citește!

Atac cibernetic în Franța: Iranul, acuzat că a sabotat frigiderele din peste 700 de supermarketuri. Parisul pregătește sancțiuni

Franța acuză Iranul că se află în spatele unui atac cibernetic de amploare care a provocat probleme grave în supermarketurile […] Citește!

Lerești. Băută la volan, a intrat într-un stâlp

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 734, pe raza comunei Lerești, […] Citește!

Argeș. Nouă persoane sancționate de jandarmi în zone montane din Muscel

În cadrul unor acțiuni care au avut loc în comunele muscelene Berevoiești și Lerești, în zilele de sâmbătă, și duminică, […] Citește!

Trump anunță că războiul cu Iranul este „practic încheiat”, dar Teheranul îl contrazice. Ce se întâmplă cu blocada americană și negocierile de pace

Președintele american Donald Trump a făcut luni, 9 noiembrie 2026, o declarație surprinzătoare despre conflictul din Orientul Mijlociu, susținând că […] Citește!

Alertă de călătorie pentru Spania: Grevă generală de 24 de ore, miercuri. Zborurile și trenurile ar putea fi afectate

Românii care locuiesc în Spania sau intenționează să călătorească în această țară trebuie să se pregătească pentru posibile probleme de […] Citește!

Surpriză pe piața imobiliară din România: Locuințele au devenit mai accesibile în raport cu veniturile, potrivit datelor Eurostat

România înregistrează cea mai mare îmbunătățire din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației, potrivit celor mai […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete