Web Analytics
scris joi, 07.04.2022

Din examinator, director la „Davila”

De la 1 aprilie a.c., Dan-Marius Zarafescu a fost numit, de conducerea Consiliului Județean Argeș, în funcția de director general adjunct al Teatrului „Al. Davila” din Pitești (director general, tot interimar, a fost numită contabila-șefă a instituției, Mihaela Nină).
Trebuie spus că Dan-Marius Zarafescu nu este necunoscut actorilor piteșteni, întrucât a participat, ca șef al comisiei de examinare, la mai multe concursuri organizate pentru funcția de manager al Teatrului „Davila”.
Dan-Marius Zarafescu este absolvent al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, specializarea Teatrologie, și doctor în teoria şi estetica teatrului.

Din examinator, director la „Davila”

Citește și Teatrul „Alexandru Davila”, la ceas aniversar: 73 de ani de activitate

A deținut diferite funcții în Ministerul Culturii (consilier superior la Direcţia Politici Culturale), având în sarcină coordonarea strategiilor sectoriale din domeniile: teatru, muzică, dans contemporan, cinematografie, audiovizual, Teatrul „I.L. Caragiale” (secretar literar) și a fost director adjunct al Teatrului „C.I. Nottara” (2014-2016) din Bucureşti. În toamna anului 2016 a câștigat, prin concurs, postul de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Braşov, dar a fost forțat să demisioneze după trei zile, în urma protestelor actorilor, care au acuzat de subiectivism comisia concursului, din care a făcut parte Beatrice Rancea (şef de comisie). În 2019, după înființare, a ajuns director general adjunct la noul Teatru Muzical „Ambasadorii” din București, din subordinea Ministerului Culturii.

Să mai spunem că este membru al Uniunii Teatrale din România și al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Teatrologie şi al Asociaţiei Române de Marketing.
Dan-Marius Zarafescu va fi cel care se va ocupa de partea artistică a Teatrului „Davila”, iar Mihaela Nină va răspunde de finanțele instituției. Le urăm succes!

Citește și Noi șefi de secții la Teatrul „Alexandru Davila”, aleși de managerul Felix Goldbach

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...