Web Analytics
scris joi, 17.12.2015

Din cauza codurilor de etică pentru membrii de partid, PSD şi PNL pot să rămână fără candidaţi în Argeş

În această toamnă, în care vocea străzii a cerut schimbarea clasei politice, cele două partide mari din România, PSD şi PNL, au improvizat reforma de cadre prin redactarea unui Cod de etică şi conduită (PSD), respectiv a unor Criterii de integritate (PNL). Aplicarea dură, fără compromisuri, a celor două coduri, ar decima PSD şi PNL în judeţul Argeş, probabil în întreaga ţară. Făcând trimitere la prevederile de integritate emanate de partide, iată situaţia fruntaşilor PSD şi PNL din judeţul nostru, prin fruntaşi înţelegând parlamentari şi aleşi locali.

Din cauza codurilor de etică pentru membrii de partid, PSD şi PNL pot să rămână fără candidaţi în Argeş

PSD – mulţi, dar pătaţi

PSD a întocmit un „Cod de etică şi conduită al membrilor Partidului Social Democrat”, act care cuprinde aşa-zise „valori şi principii generale”, dar şi „bune practici în activitatea politică”. Acesta indică faptul că nerespectarea normelor de etică şi conduită duce la sancţionarea celui în cauză potrivit Statutului partidului şi, în plus, apare completarea legată de faptele de corupţie. Simpla punere în mişcare a acţiunii penale împotriva unui membru PSD poate să determine Biroul Permanent să aplice sancţiuni precum retragerea sprijinului politic, suspendarea sau excluderea din partid.
La nivel parlamentar, în Argeş, PSD stă bine, dispunând de şase deputaţi şi doi senatori. Doi dintre aceștia riscă să nu mai fie susținuți de partid la alegerile parlamentare din 2016: Mircea Drăghici – a fost trimis în judecată în Dosarul „Consultanţa”, iar Cătălin Rădulescu – judecat de Înalta Curte pentru exercitarea de activități comerciale incompatibile cu statutul de parlamentar și dare de mită.
PSD dispune, ca de obicei, de un număr impresionant de primari în localităţile judeţului, peste jumătate din totalul de 102. Dar aproape jumătate dintre aceştia riscă sancţiunea excluderii din partid sau pe cea a retragerii sprijinului politic. 26 de primari și viceprimari PSD au fost trimişi deja în judecată în Dosarul „Consultanţa” sub acuzaţia de abuz în serviciu. Aceștia sunt CIORAN LUCIAN, primar Mozăceni, VOICU DUMITRU, primar Micești, TARBĂ SEVER, viceprimar Dragoslavele, TARBĂ MIHAI GHEORGHE, primar Dragoslavele,  SECĂREANU DUMITRU, primar Dâmbovicioara, ENE FLOREA, primar Moșoaia, MARIN ION, primar Stoenești,
LUCA ION, viceprimar Stoenești, TUDOSE ELISAVETA, primar Coșești, IBRIC MARIAN, primar Leordeni, POPA ION, primar Stâlpeni, MATEI GHEORGHE, primar Mihăești, IATAGAN CONSTANTIN, primar Șuici, CRISTESCU ALEXANDRU – ADRIAN, primar Mălureni, ANDREI NICOLAE, viceprimar Mălureni, RIZEA FLORIAN, primar Țițești, PUPĂZĂ – ROȘU SEVASTIAN, primar Stolnici, LANGER NICOLAE, primar Sălătrucu, VIȘAN IONEL DRAGOȘ, primar Cotmeana, DOCHINOIU NICULAIE, primar Vedea, ȚUCĂ GHEORGHE, primar Cocu, IVAN VASILE BEBE, primar Băbana, BĂLĂȘOIU AUREL, primar Rociu, POȘTOACĂ DAMIAN – ION, primar Mioarele, NICOLAE RADU, primar al comunei Negrași, SMĂDU NICOLAE, primar Domnești. La Pitești, dacă se aplică acest Cod de etică și conduită, actualul primar Tudor Pendiuc nu mai are nicio șansă de a candida pentru PSD în 2016, el fiind trimis în judecată pentru luare de mită în deja celebrul dosar Autobuzul. Sunt şi cazuri în care anumiţi primari au rămas fără mandate prin intervenţia unei condamnări penale sau a menţinerii validităţii actului de constatare a incompatibilităţii sau conflictului de interese (Ion Popa, de la Stâlpeni, Ion Ştefan, de la Budeasa, Liviu Poşircă, de la Hârtieşti). Nu puţini sunt şi cei care încă îşi mai dispută integritatea în instanţă, fiind declaraţi fie incompatibili, fie în conflict de interese, iar aici pot fi menţionaţi Irinel Georgescu (Dobreşti), Vasile Dina (Valea Danului), Gheorghe Cernătescu (Cuca), Benonie Ştefan (Aninoasa), Florin Maria (Uda), Iulian Miu (Ungheni) şi Mircea Păuna (Muşăteşti), acesta din urmă recent descoperit de Agenţia Naţională de Integritate. În plus, Ion Sandu, de la Davideşti, este judecat pentru fapte de corupţie, iar Aurelian Maria, primarul din Drăganu, este acuzat de abuz în serviciu. În mod ironic, PSD s-a îmbogăţit prin Ordonanţa lui Dragnea, cea care a permis traseismul politic, însă puţini sunt primarii atraşi de partidul lui Valeca care să nu aibă măcar o problemă de integritate.

PNL – puţini, dar penali

PNL a emis un document denumit „Criterii de integritate pentru candidaturile în numele Partidului Naţional Liberal”. Un decalog prin care se impun condiţii amatorilor de funcţii publice, cele zece porunci făcând referire, printre altele, la traseism, nepotism, incompatibilitate, contracte cu statul, plagiat şi probleme penale. Faţă de actul celor de la PSD, codul liberal vizează doar candidaţii în alegeri, nu toţi membrii de partid.
Prin fuziunea liberalilor cu democrat-liberalii s-au adunat patru parlamentari de Argeş, iar din această grămadă doar Ion Popa are şanse să prindă lista de candidaturi în alegerile parlamentare. Theodor-Cătălin Nicolescu şi Cătălin-Florin Teodorescu sunt acuzaţi în dosare penale grele, în cauze privind restituirea proprietăţilor, astfel că ei au încălcat prevederi din a zecea poruncă: „să nu se fi început împotriva sa urmărirea penală pentru fapte de corupţie”.
Senatorul Ionuţ-Elie Zisu are şi el probleme cu un dosar de evaziune fiscală, trimiterea în judecată, la Înalta Curte, punându-i piedică în calea unei noi candidaturi. Revenind la Ion Popa, senatorul de Câmpulung şi Curtea de Argeş nu are dosar penal şi poate candida. Asta şi datorită faptului că printre criteriile de integritate nu se află şi cel referitor la activitatea parlamentară, Iani Popa fiind un necunoscut pentru mulţi dintre locuitorii din nordul judeţului.
Partidul Naţional Liberal mai are în jur de douăzeci de primari în localităţile argeşene, unii dintre aceştia fiind vizaţi de decalog. Erau mai mulţi, dar unii au fugit cu Ordonanţa lui Dragnea, alegând partidul lui Tăriceanu, alţii şi-au pierdut mandatele din cauză de condamnări penale, incompatibilitate sau conflict de interese (spre exemplu, Călin Andrei, de la Câmpulung), un caz special fiind cel al primarului de la Căteasca, Florian Năstase. Unii dintre ei au probleme cu justiţia tocmai din cauza punctului 6 al „Criteriilor”, care face referire la incompatibilitate sau conflict de interese. Pentru a se pierde dreptul la candidatură, trebuie să existe o decizie definitivă în asemenea cazuri.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii