Dimitrie Cantemir şi sentimentul istoriei

de | 29.11.2017 23:21 | Cultură

9 dimitrie cantemirMiercuri, 22 noiembrie, Biblioteca Județeană Argeș a organizat lansarea volumului de studii și articole „Dimitrie Cantemir – punte a cunoașterii între Orient și Occident”, volum coordonat de Mihail Țăpârlea și Viorel Ciobanu.
În fața sălii pline cu public de toate vârstele și divers ca tipologie culturală, a fost recompus profilul principelui-cărturar, trăitor la răscruce de strategii de confruntare și de confluență, profil suprapus peste tiparul actualității noastre, atât de oscilante în privința sistemului de credințe și de valori.
Contribuția lui Dimitrie Cantemir la apropierea, din perspectivă cognitivă, mentalitară, a Orientului de Occident, este particulară, pentru că este hrănită de spiritualitatea românească. Întoarcerea la opera lui trebuie tălmăcită, așadar – susțin coordonatorii lucrării – în context, în sensul că nici astăzi țara noastră nu stă bine geopolitic și geostrategic. Amenințările și vulnerabilitățile sunt aceleași, doar cosmetizate și împachetate altfel. De-aici, o sumă de linii de reflecție, menite să găsească soluții de acțiune viabilă pentru România viitorului imediat.
Printre semnatarii materialelor din volum, se numără Mircea Dogaru, Ion-Aurel Stanciu, Adrian Leonte, Valentin Tănase, Bogdan Cuza, Agata Mihaela Popescu, Nicolae Drăgușin, Ileana Chiriță. În ce privește temele dezvoltate, amintim paradigma de modernitate a lui Cantemir, dimensiunea toleranței în gândirea lui, sentimentul istoriei și contribuțiile specifice în domeniile politic, diplomatic și militar.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii