Web Analytics

articol scris miercuri, 22 iunie 2011

Diculeasca a pus ochii pe potul de la Hârseşti

# Prin firma soţului, Amazoana PDL Argeş vrea o lucrare de 2 milioane euro în comuna condusă de Fefeleaga portocalie. Înscrisă fulgerător în PDL-Argeş, numită tot fulgerător la şefia femeilor PDL, patroana Cristina Diculescu vrea să câştige la fel de fulgerător, împreună cu soţul său, Corin Boian, niscaiva lucrări bănoase prin judeţ, ca să nu se spună pe urmă că efortul înscrierii sale la putere a rămas nerăsplătit. Învăţaţi să evolueze la ştachete financiare mari, cei doi oameni de afaceri au pus ochii pe cel mai mare proiect derulat vreodată în comuna Hârseşti, condusă de primăriţa PDL, Ioana Pârcan, zisă Fefeleaga portocalie. Cum culorile politice se potrivesc la fix, era de dorit să se potrivească şi oferta firmei Kranz Eurocenter, patronată de cei doi soţi, cu numele câştigătorului licitaţiei de la Hârseşti, în care s-au pus la bătaie aproape 100 miliarde lei vechi, adică pe-aproape de 2,5 milioane euro. Trebuie spus şi în ce constă lucrarea, finanţată din fonduri europene pe Măsura 3.2.2. Marfă pe alese. Modernizarea a aproape 6 km de drum comunal, reţea de canalizare de 12,5 km, reţea de apă de 12 km, înfiinţarea unui centru de asistenţă după program tip after-school, plus dotări la căminul cultural comunal. Socotelile de la firmă nu s-au potrivit însă cu socotelile de la licitaţie, astfel că oferta firmei Kranz Eurocenter n-a primit coroniţa de câştigătoare, aşa cum sperau Cristina Diculescu şi Corin Boian. Fapt pentru care cei de la Kranz au pornit reclamaţiile la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), chitiţi să devină câştigători sau, probabil, să poată intra în vreo negociere cu cei plasaţi mai bine la licitaţie, aşa cum se poartă adeseori în astfel de confruntări pe bani mulţi. Deşi câştigătorul lucrării n-a fost stabilit încă, ci încă se mai deliberează verdictul, Krantz a contestat din timp procedura de atribuire, solicitând anularea acesteia, ba chiar şi suspendarea întregii licitaţii, până la soluţionarea fondului cauzei. Cu alte cuvinte, să se radă tot, la blană, astfel încât firma soţilor Cristina Diculescu şi Corin Boian să-şi poată face cărţile mai bine la licitaţie. Răspunsul CNSC la contestaţia depusă de firmă a fost însă usturător pentru cei doi patroni: a fost respinsă sec, pe ambele capete solicitate, ca nefondată. Cu alte cuvinte, Krantz a făcut reclamaţie doar ca să se afle în treabă, ori ca să încurce pe alţii. Inclusiv pe Fefeleaga portocalie Ioana Pârcan, care poate pierde banii pe întreaga lucrare dacă licitaţia se tergiversează, întrucât procedurile au fost deja mult întârziate şi n-a mai rămas decât puţină vreme până la termenul dat pentru finalizarea acestora. Dar ce mai contează asta, când potul e de milioane de euro, iar foamea de bani te macină atunci când te afli la putere?

Cristina Diculescu spune că nu ştie nimic de afacerile firmei Kranz, condusă de soţul său

I-am cerut un punct de vedere şi doamnei Cristina Diculescu vizavi de licitaţia de la Hârseşti. Am avut ghinionul să-i rupem circa un minut din concediul de odihnă în care se află, fapt care n-a rămas netaxat, dânsa având grijă să ne atenţioneze că se simte deranjată. Aflând care este subiectul deranjului, Cristina Diculescu ne-a certat şi mai tare, spunând că n-are nicio treabă cu firma Kranz Eurocenter, ale cărei activităţi sunt coordonate de către soţul său, Corin Boian. „Mă întrebaţi de activitatea unei companii conduse de soţul meu. Nu ştiu nimic despre licitaţia de la Hârseşti, întrebaţi-l pe dânsul şi o să vă spună”, a încheiat doamna Diculescu discuţia, dornică să arate că nu are nimic de-a face cu afacerile firmei Kranz, chiar dacă acestea sunt manageriate chiar de soţul său. De altfel, soţia ne-a mai spus că şi domnul Boian este „pe undeva, pe aici, pe lângă mine, tot în concediu”, după care şi-a reînnoit solicitarea de a-l căuta pe dânsul ca să ne lămurească. Ceea ce am şi făcut.

Corin Boian: „Nu ştiu ce-am contestat la Hârseşti”

Surpriză totală însă! Nici domnul Corin Boian nu părea să ştie ceva despre licitaţia de la Hârseşti şi contestaţia depusă de firma sa. „Nu ştiu să vă spun ce-am contestat la Hârseşti. Ar trebui să fiu la Piteşti, să mă uit în hârtii. Oamenii mei s-au ocupat de asta, dar nu vă pot spune nimic acum”. 
Dacă am fi răi, am spune că soţia nu ştie nimic de afacerile soţului, iar soţul nu ştie nimic despre propriile afaceri. Dar nu suntem, aşa încât nu mai spunem nimic.
(Mihai BĂDESCU)

Distribuie!

0 Comentarii

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Se caută animalele care au scăpat cu viață din accidentul de pe A1

Un accident produs miercuri, 11 noiembrie, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, a scos la iveală posibile nereguli în […] Citește!

Expoziţie despre avioane la Câmpulung

Până la finalul acestui an este timp pentru a afla povestea primei fabrici de aeroplane din România, iar asta se […] Citește!

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete