Cardul de sănătate virtual ar trebui să fie disponibil românilor până în septembrie 2025, dată la care cetățenii români ar urma să dețină câte un cod QR propriu, care să fie scanat direct de către medic, pentru orice consultație sau intervenție.
Românii ar trebui să aibă până în septembrie 2025 un card de sănătate virtual, prin intermediul unei aplicații unice a statului care generează un cod QR personal, ce poate fi scanat cu telefonul și citit de medici, scrie Profit, citat de stiripesurse.ro.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, instituție aflată în subordinea ministerului, dezvoltă în prezent aplicația unică a statului – Portalul Digital Unic al României (PDURo) – pentru ca cetățenii români să poată accesa în format digital de pe telefon, tabletă sau laptop și documente de identitate ori cardul național de sănătate.
Medicul va scana și citi pe telefon codul QR al oricărui român
Contractul de 20 milioane de euro atribuit în luna martie din acest an trebuie operaționalizat până în luna septembrie 2025.
„Echipa care lucrează la aplicația unică a statului a luat în calcul inclusiv crearea în format digital a cardului de sănătate, pentru că sunt costuri incomparabil mai mici decât la emiterea lui fizică, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a nu crea nevoia de noi investiții în dispozitive care să citească aceste carduri, care să fie incompatibile cu alte dispozitive”, arată ministerul de resort, potrivit sursei citate.
0 Comentarii