Web Analytics
scris joi, 19.09.2024

Diana Șoșoacă, discurs în Parlamentul European: „Dumnezeu nu e vaccinat”

Eurodeputata Diana Șoșoacă a avut miercuri un discurs puternic antivaccinist în Parlamentul European, în cadrul unei dezbateri pe tema variolei maimuței (Mpox) și a măsurilor pe care Uniunea Europeană ar trebui să le ia în fața acestei amenințări. Ea a fost oprită prin tăierea microfonului, să-și susțină discursul delirant în care a acuzat Uniunea Europeană că a ucis premeditat oameni în timpul pandemiei Covid. 

Diana Șoșoacă, discurs în Parlamentul European: „Dumnezeu nu e vaccinat”

Citește și: Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (13). Romsilva şi Direcţia Silvică Argeş nu vor să ne dea lista avocaţilor folosiţi în procese

„Se pare că nu v-a ajuns plandemia de Covid care nu a existat niciodată, acum începeţi cu o altă pandemie şi vă duceţi în Africa unde nu aveţi nici o competenţă. Am fost una dintre cele mai aprige voci împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti atât ca avocat în viaţa civică, cât şi ca senator al României în Parlamentul României unde v-am oprit inclusiv paşaportul verde care aducea aminte de nazism pentru că este o dictatură. Aţi încercat să omorâţi cât mai mulţi bătrâni, Italia a fost un experiment în care aţi omorât câţi bătrâni aţi putut, în România 65000 de români au fost aruncaţi în saci negri de plastic şi strigă de acolo din groapă adevărul”, a spus Șoșoacă. 

”Nu vă vom permite pentru că Dumnezeu nu e vaccinat, iar în România 88% dintre români nu sunt vaccinaţi. Încetaţi cu această dictatură!”, a mai strigat ea, de la microfon, înainte să fie oprită.

Citește și: Activităţile vizate de ancheta Parchetului European în proiectul de la Primăria Câmpulung sunt estimate la peste 2,5 milioane de lei

 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...