Web Analytics

articol scris joi, 07 septembrie 2023

DGA. Pădurar judecat pentru mită! Primea bani ca să nu vadă cum se fură lemne!

În august 2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată a unui pădurar de la Ocolul Silvic RA Sebeș, județul Alba, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Citește și: Numărul cazurilor de cancer la vârste sub 50 de ani s-a dublat în ultimele decenii

Potrivit rechizitoriului, în luna iulie a anului trecut, pădurarul în cauză „a încheiat o înțelegere cu denunțătorul care a sesizat fapta la data de 6.6.2023, în baza căreia inculpatul a fost de acord să primească sume de bani periodic, pentru a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu și a permite denunțătorului, singur sau însoțit de alte persoane, să sustragă material lemnos din pădurea administrată de inculpat, situată lângă localitatea Petrești – Sebeș, județul Alba. Astfel, în perioada aprilie-mai 2023, inculpatul a primit de la denunțător suma de 300 lire sterline, 200 euro și alte bunuri, în scopul menționat mai sus. 

La data de 29.06.2023, lucrătorii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Alba, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de instanța competentă, la imobile aparținând inculpatului, ocazie cu care a fost ridicată suma de 4.400 de euro, sumă cu privire la care procurorul a propus confiscarea extinsă, întrucât probele administrate au conturat suspiciunea rezonabilă că banii provin din activitatea infracțională a inculpatului”.

La aceeași dată, procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar timp de 60  de zile, inculpatului fiindu-i interzisă exercitarea atribuțiilor privind paza și administrarea pădurii repartizate, măsura preventivă fiind menținută de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Alba.

Dosarul a fost constituit ca urmare a depunerii unui denunț penal la nivelul S.J.A. Alba, înaintat unității de parchet competente.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete