Ofițerii de poliţie judiciară ai Direcției Generale Antiorupție – Serviciul Judeţean
Anticorupţie Neamţ, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Neamţ efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de
luare şi dare de mită de către 3 persoane inculpate și alți suspecți.
Astfel, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, una dintre persoanele inculpate,
funcţionar public în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Neamţ – Serviciul Control Legalităţii
Actelor Contencios Administrativ şi Procese Electorale – Compartiment Fond Funciar, a pretins
suma de 10.000 de lei de la o persoană suspect în cauză iar, ulterior, a primit suma de 1.500 de
lei de la acelaşi suspect, în legătură cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra
unor terenuri depusă la Primăria comunei Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ.
La data de 04.01.2024, o altă persoană inculpată, membru în Comisia locală de fond funciar
Dumbrava Roşie, a primit suma de 1.000 lei de la cea de-a treia inculpată, persoană fără calitate
specială, în legătură cu obţinerea titlului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de pe raza
comunei Dumbrava Roşie.
Primele două inculpate au fost reţinute pentru o perioadă de 24 de ore, la data de
12.03.2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, iar în ziua de 13.03.2024 au fost
propuse judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ cu luarea măsurii
arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. În consecință, instanța a decis pentru ambele
inculpate, măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Cea de-a treia inculpată a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore la data de
12.03.2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, iar în ziua de 13.03.2024 s-a dispus
luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Citește și:
- Judecătoria Piteşti a respins sechestrul pe averea şefului de la Ocolul Silvic Piteşti şi a tatălui secretarei lui Chiriloiu!
- Avocatul Simonei Halep a studiat la Colegiul Pedagogic din Câmpulung
- Preotul Panciuc, finul lui Pendiuc, vrea să ţină slujbele pe rit vechi
În aceeaşi cauză se efectuează cercetări şi faţă de un suspect, reţinut pentru o perioadă de
24 de ore la data de 13.03.2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru
instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, întrucât l-a determinat pe un alt suspect să
remită inculpatei funcționar public în cadrul Prefecturii Neamț, suma de 1.500 de lei.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea
preventivă reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală,
având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități ce nu pot
să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
0 Comentarii