Opt persoane au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la fals intelectual şitrafic de influență, dosarul penal fiind constituit ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Brașov.
Citeşte şi Cu cât cresc salariile la Dacia în 2024. Negocieri finalizate
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în perioada 2013-2020, doi instructori auto au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a ajuta persoanecare aveau un nivel redus de școlarizare, în calitate de „beneficiari”, să promoveze proba teoretică pentru a obținepermisul de conducere categoria B, la S.P.C.R.P.C.I.V. Brașov. Sumele de bani pretinse variau în jurul a 3.000 de euro.
Cei doi instructori auto au racolat mai multe persoane, inclusiv membri de familie, care dețineau permis de conducere pentru categoria B, acestea urmând, în mod fictiv, cursurile unor şcoli de șoferi. Ulterior, aceștia se înscriau şi participau la proba teoretică pentru obţinereadreptului de a conduce pentru alte categorii de vehicule, fără intenţia de a o promova, scopul fiind acela de a se afla în sala de examinare, pentru a indica „beneficiarilor” răspunsurile corecte la întrebări. În acest mod,„beneficiarii” promovau proba teoretică.
De asemenea, o parte dintre acești „beneficiari” au fost sprijiniți să-și stabilească, în mod fictiv, reședința pe raza județului Brașov, cu scopul de a susține examenul la S.P.C.R.P.C.I.V. Brașov.
În urma activităților desfășurate, au fost identificate aproximativ 200 de persoane care au obținut în mod ilicit permisul de conducere prin această ”metodă”, acestea fiind cercetate pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la fals întelectual, sub forma participației improprii.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii cu privire la bunuri mobile sau imobile ale inculpaților, în cuantum de aproximativ 490.000 de euro.
0 Comentarii