Web Analytics

DGA Brașov. Flagrant pentru dare de mită

de | 12.12.2022 11:55 | Actualitate, Home

La data de 11.12.2022, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au procedat la prinderea în flagrant a unei persoane în vârstă de 25 de ani din municipiul Giurgiu, după ce a promis o sumă de bani unui agent de poliție pentru a nu lua măsurile legale ce se impun privind sancționarea sa. 

Citește și:  Peste 10 % din decesele premature din UE sunt legate de poluarea mediului

În fapt, în aceeași zi, în jurul orelor 16.00, un agent de poliție din cadrul I.P.J. Brașov- Poliția Stațiunii Râșnov fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic, pe raza localității Râșnov, un conducător al unui autoturism, iar în urma verificărilor pe linia depistării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice/substanțelor psihoactive, s-a constatat că acesta în urma testării cu aparatul alcooltest Drager, avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină. Întrucât era necesară recoltarea de mostre biologice, acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea determinării cu exactitate prezenței în organism  a alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Citește și: Testarea gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin continuă în Argeș

Conducătorul auto i-a promis agentului de poliție sume de bani  de 500 lei, 1.000 de lei  și în final 5000 de lei pentru a-l determina pe acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu-i fie recoltate mostre biologice. 

Agentul de poliție a refuzat categoric propunerea și a anunțat ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Brașov. 

Față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *