În contextul Zilei Internaționale Anticorupție, sărbătorită de 20 de ani în data de 9 decembrie, specialiștii Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerul Afacerilor Interne au inițiat miercuri, 6 decembrie, o amplă dezbatere pe marginea legislației incidentă domeniului.
Evenimentul a avut loc la Centrul Cultural al Municipiului București – ARCUB, unde au fost invitați să participe parteneri instituționali de tradiție, respectiv reprezentanți ai Ministerului Justiției, Agenției Naționale de Integritate, Transparency International România și cei ai structurilor centrale ale MAI.
Au fost abordate aspecte privind implementarea Strategiei naționale anticorupție și a legislației privind protecția avertizorilor în interes public, în instituțiile publice, fiind identificate și prezentate oportunități și perspective aplicabile în domeniul anticorupție.
„Împreună cu Ministerul Justiției, DGA a dezvoltat două instrumente de analiză a fenomenului de corupție, managementul riscurilor de corupție și evaluarea reacției instituționale în cazul producerii unor incidente de integritate, instrumente care au devenit o bună practică de prevenire a apariției faptelor de corupție și care au fost adoptate la nivel de hotărâre de guvern (..)“– a precizat domnul comisar-șef de poliție Ovidiu-Ciprian Antohe, împuternicit director general al DGA, subliniind importanța parteneriatului între DGA și celelalte structuri MAI pentru asigurarea unui climat de integritate, dar și cu celelalte instituții de aplicare a legii.
Citește și Descoperirea unei echipe de cercetători români, publicată în Cartea Recordurilor. Au realizat harta celui mai mare lac din istoria planetei
Ziua Internațională Anticorupție a fost stabilită prin Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, semnată de România la 9 decembrie 2003 şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004. Convenția este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.
Pentru marcarea acestui eveniment, Direcția Generală Anticorupție organizează o serie de activități menite să contribuie la conștientizarea deopotrivă a personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât și a cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unui comportament integru.
Pentru sesizarea unor aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie există sistemul Call-center anticorupţie 0800 806 806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
Citește și Pe 9 decembrie se sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție
0 Comentarii