Tragedia produsă săptămâna trecută la Institutul Naţional Matei Balş care s-a soldat, până acum, cu şapte pacienţi decedaţi, arată starea dezastruoasă în care se află spitalele din ţara noastră, nu doar în privinţa imobilelor care le găzduiesc, ci şi în privinţa respectării procedurilor interne şi a legislaţiei în vigoare. După ce în 14 noiembrie, la Piatra Neamţ s-a declanşat incendiul care a dus la moartea a 16 pacienţi din secţia ATI relocată într-o zonă care nu avea încă autorizaţie din partea ISU, acum, la Matei Balş, autorităţile ne-au transmis cu seninătate că Pavilionul 5, în care s-a produs incendiul devastator, nu era autorizat de pompieri, ci avea doar avizul pentru efectujarea lucrărilor de modernizare. Lucrări care au fost recepţionate de fosta conducere a spitalului, care nu a mai depus toate diligenţele necesare pentru obţinerea autorizaţiei prevăzută a fi eliberată de ISU.

Citește și: Raportul de control la spitalul „Matei Balș” avertiza, încă din 2020: lipsă proceduri la lucrul cu oxigen, risc de incendiu

Situaţia se pare că este la fel la nivelul întregii ţări, fapt care pune în pericol pacienţii aflaţi în sute de unităţi medicale.

Peste 300 de clădiri în care funcţionează unităţi medicale publice sau private, la nivel naţional, nu deţineau autorizaţie privind siguranţa la incendiu, la sfârşitul anului trecut, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Dintre aceste imobile, peste 180 nu au nici avizul de securitate la incendiu, care presupune un plan privind respectarea măsurilor de prevenire, conform unui raportul IGSU citat de News.ro.

„Din punctul de vedere al avizării-autorizării privind securitatea la incendiu a unităţilor sanitare, la data de 16.11.2020, la nivel naţional, funcţionau 1392 de clădiri ale unităţilor sanitare şi private, cu paturi. Din totalul acestora, 310 deţin autorizaţia de securitate la incendiu, iar 52 sunt autorizate parţial. Totodată, 728 dintre clădirile unităţilor sanitare nu necesită obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. De asemenea, dintre clădirile care nu deţin autorizaţie (302), pentru 120 clădiri au fost eliberate avize de securitate la incendiu”, se arată într-un raport al IGSU după incendiul din Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

Conform normelor legale, autorizaţia de securitate la incendiu certifică faptul că o construcţie respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare. Acest document conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei de securitate la incendiu. Autorizaţia trebuie solicitată după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi înainte de darea în funcţiune a clădirii. Deţinătorii clădirilor au obligaţia de a obţine avizul şi autorizaţia de siguranţă la incendiu.

Citește și: Cum a ajuns inculpat – din victimă – preşedintele PNL Mărăcineni, Florinel Popescu

Eliberarea acestor documente este necesară atât pentru construcţiile existente, atunci când se schimbă funcţiunile unui spaţiu şi/sau se execută lucrări de modificare, cât şi pentru construcţiile noi. Pentru unităţile sanitare, această obligaţie a fost instituită începând cu anul 1992.

Cu alte cuvinte, deşi există această obligaţie de 29 de ani, managerii spitalelor din România nu o respectă, ci funcţionează în ilegalitate, sub ochii închişi ai celor de la direcţiile judeţene de sănătate publică şi ai celor din cadrul Ministerului Sănătăţii. Nu mai vorbim despre neglijenţa în serviciu de care au dat dovadă angajaţii din teritoriu ai IGSU care au lăsat în tot acest timp ca spitalele respective să aibă secţii care funcţionează ilegal

Cum la fel de ilegal a funcţionat Pavilionul 5 al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, unde vineri dimineaţă a izbucnit incendiul în care cinci pacienţi au murit iniţial – ulterior numărul decedaţilor a ajuns la şapte -, unitate care deţine aviz de securitate la incendiu fără a avea autorizaţia de securitate la incendiu, conform informaţiilor transmise de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Lucrăm deja cu IGSU la măsuri urgente care să vină să repare neregulile constatate deja. Săptămâna viitoare, marţi (n.red. – mâine), vom avea un raport care să prezinte stadiul măsurilor luate de la controalele din luna noiembrie a anului 2020. Nu ştim cu exactitate cauza de la Matei Balş, dar ce este clar este că pandemia şi tratamentul necesar pentru Covid-19 au pus o presiune suplimentar, asupra personalului şi a infrastructurii din spitalele care tratează respectivii pacienţi”, a afirmat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii.

Citește și: Managementul Direcţiei Silvice Argeş este unul „deficitar şi permite plata în avans a unor lucrări neexecutate”

Domnia sa a spus că actuala stare de lucruri este rezultatul guvernărilor PSD. „Dacă a fost o problemă legată de căldură (n.red. – conform primelor informaţii, incendiul de vineri s-ar fi produs din cauza unei aeroterme), cred că atunci problema este la PSD. Dacă a fost o problemă legată de o investiţie făcută prost sau nefăcută, problema este de asemenea la PSD”, a afirmat, ieri, Vlad Voiculescu.

Declaraţia ministrului Sănătăţii a fost făcută în contextul în care liderii PSD i-au solicitat demisia şi au anunţat că, astăzi, odată cu deschiderea primei sesiuni parlamentare din acest an vor depune o moţiune simplă împotriva domniei sale.

De altfel, Vlad Voiculescu a anunţat pentru perioada următoare un set de patru măsuri esenţiale pentru sistemul de sănătate: măsuri pentru siguranţă la incendiu în fiecare spital, înfiinţarea unui fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale, înfiinţarea unui serviciu telefonic de informare pentru aparţinători în spitalele Covid-19 şi schimbarea, începând din această lună, a strategiei de vaccinare prin acordarea priorităţii pentru persoanele vârstnice şi cele care suferă de boli cronice.

Articol preluat integral din ziarul bursa.ro