# Sîmbătă, 1 ianuarie. Dimineaţă, merg la cimitir, ca să aprind o lumînare pentru tata. Lumină rece, ca în ziua în care l-am îngropat. În biserică se citesc Moliftele Sfîntului Vasile cel Mare, alungătorul diavolilor. Ascult cum este înfruntat Marele Şarpe şi mă cutremur.
# Duminică, 2 ianuarie. James Canton este un viitorolog american, discipol al lui Toffler, extrem de apreciat în Occident. Profesor universitar, preşedinte al unei firme de consultanţă cu clienţi grei precum „General Electric” şi IBM,  publicist la „Fortune” şi „The Wall Street Journal”, Canton practică aşa numita „prognoză strategică”, privind în viitor pe termen scurt, mediu sau lung, cu rezultate notabile. În lucrarea „Provocările viitorului”, tradusă recent şi la noi, Canton schiţează zece tendinţe principale, care ne vor afecta viaţa în următorii 10-15 ani. Iată cîteva:
– Criza petrolului, care va pune capăt erei energiei ieftine şi va antrena conflicte şi foamete, dar va stimula schimbarea tehnologică.
– Noua economie  globală, concurenţială, convergentă, avînd patru motoare care o împing înainte – nanotehnologia, biotehnologia, IT şi neuro tehnologia.
– Îmbătrînirea populaţiei, medicina asigurării longevităţii şi schimbarea structurii forţei de muncă.
– Ştiinţa bizară a viitorului, de la teleportare pînă la universuri paralele.
– Schimbarea climatică, cu poluarea şi ameninţările la adresa sănătăţii.
– Ameninţările la adresa drepturilor omului, de la ideologii extremiste pînă la abuzuri guvernamentale.
Pentru a face faţă acestor provocări, în statele civilizate există comisii guvernamentale iar în multinaţionale funcţionează departamente de cercetare. La noi, guvernul Boc nu ştie cîţi bugetari are!
# Luni, 3 ianuarie. Mai mulţi prieteni mi se plîng de „ţepele” date de cîrciumarii piteşteni în noaptea Revelionului. Adică a fost băutură la discreţie dar mîncarea a lăsat de dorit, fie din punctul de vedere al calităţii (porţii mici, reţete dubioase), fie din cel al servirii (oaspeţi mutaţi de la masă, sarmale venite pe la patru noaptea). În ce mă priveşte, urăsc conceptul cîrciumii – hală industrială, în care mulţimea aghezmuită se zbînţuie în dansul Pinguinului, apoi dă iama prin bufetul suedez. Mi-aş dori un Revelion într-o locantă intimă, la care oamenii să vină în mare ţinută, pe la zece seara, să se delecteze cu mîncăruri fine şi cu şampanie, în timp ce orchestra cîntă Brahms. Sau, hai, mai relaxat, un Revelion în stil roman (!), cu mesenii întinşi pe sofale…
# Marţi, 4 ianuarie. Ho, ho, ho! După 14 ore de blesteme, injurii şi spume la gură, „tribunul” Vadim a fost dat afară din sediul central al PRM, casa naţionalizată a inginerului Nicolae Caramfil. De remarcat curajul şi determinarea executorului judecătoresc, o femeie care a fost înjurată de europarlamentar ca la uşa cortului, dar nu şi-a pierdut cumpătul şi a îndeplinit sentinţa definitivă a justiţiei. În schimb, poliţiştii au fost de toată jena – timoraţi, au acceptat să li se smulgă caschetele şi să fie ameninţaţi cu puşcăria . Păi ia să se fi întîmplat asta în America, patria democraţiei! Acolo nu te joci cu legea. În secunda doi, Vadim era pe jos, încătuşat, iar în secunda trei era sedat şi pus sub acuzare pentru ultraj. Doar la noi se spune că legea este pentru fraieri. Securiştii şi activiştii sar peste ea, iar şmecherii se strecoară pe dedesupt. Ei, uite că se mai schimbă lucrurile! În toată porcăria, m-a şocat un mic amănunt – placa purtînd efigia inginerului Caramfil, fixată pe clădire, pentru neuitare, fusese acoperită cu un afiş electoral al lui Vadim…
# Joi, 6 ianuarie. După trasul pe nas şi şuturile în ospătari, Adi Mutu, cetăţeanul de onoare al Piteştiului, s-a înfipt cu ghearele în gîtul antrenorului Fiorentinei, semnîndu-şi astfel certificatul de deces fotbalistic. Păcat, păcat, de talentul vărsat! Se dovedeşte, din nou, că au avut dreptate strămoşii noştri, latinii, cînd au spus că destinul omului este caracterul său! Cu golănii de Trivale nu ajungi departe. Poate că, de acum înainte, consiliul municipal ar trebui să acorde mai cu atenţie distincţiile şi onorurile sale!
# Vineri, 7 ianuarie. De ceva vreme, mă uit cu plăcere la un serial românesc, produs de HBO. Se numeşte „În derivă” şi constă, minimalist, în şedinţele de terapie ale unui psiholog, purtate cu diverşi pacienţi. Dincolo de jocul excelent al veteranului Marcel Iureş şi al mult mai tinerilor actori Maria Dinulescu sau Vlad Zamfirescu, serialul „te ţine” – fără să facă paradă de concepte, dialogurile sînt extrem de fireşti şi verosimile, chiar din prisma unui spectator cu practică psihanalitică. Dacă n-aş fi ce sînt, mi-ar fi plăcut să fiu psihiatru.
(Cristian Cocea)