Iată un cocktail de teme provocatoare pentru un ziarist. Că tot avem aproape 300.000 de refugiați ucraineni în România. Și care continuă să vină în valuri, într-un pelerinaj al disperării și al rușinii planetare că se mai poate întâmpla așa ceva într-un mileniu în care vorbim de inteligență artificială.
În tot timpul ăsta în care grozăviile războiului din Ucraina ne intră în casă, prin televizor, telefon sau contact nemijlocit cu refugiații, încercăm să ne ducem viața mai departe. Parcă am uitat de pandemie (ducă-se!), la fel și de facturile la gaze și curent. Care nu se vor duce, însă, așa de ușor și așa de curând. Războiul ne-a dat peste cap, este cea mai rea și agresivă tulpină a oricărei pandemii ce poate ataca ființa umană. Văzând Ucraina în ruină, la pachet cu chipurile inocente de copii care-și părăsesc căminele, gradinițele, animalele de companie și de pluș, reevaluăm brusc ce avem.
Ce încă avem. Și încercăm să ne bucurăm de lucrurile simple. De faptul că ne putem duce în Pădurea Trivale, la un film la mall sau la liturghie duminica, fără teama că o rachetă ar putea lovi biserica. Sau că putem vedea, la televizor sau pe stadion, un meci al FC Argeșului. Sau că putem onora, așa cum am făcut împreună cu colegul Cristian Vasile, o invitație la Topoloveni, la un simpozion prilejuit de 140 de ani de la nașterea lui Ion Mihalache. Pentru că trebuie să știți că, pe Valea Cârcinovului, un primar PSD-ist, de fapt cel mai longeviv primar argeșean de la Revoluție încoace, îl numesc pe Gheorghiță Boțârcă, s-a gândit la cel mai vizionar țărănist pe care l-a dat România în secolul trecut. Și a realizat că Ion Mihalache, pe care Iuliu Maniu l-a luat lângă el să facă împreună România Mare, nu e doar al unui partid și doar al unui oraș, ci al României Eterne. Asta înseamnă să ieși din cercul strâmt și obtuz al logicii exclusiv politice, să evadezi din provincialism.
Câteva cuvinte și despre bucuria adusă luni seara de FC Argeș, care a bătut la Botoșani și s-a calificat spectaculos în play-off. O bucurie și o emulație pe care nu le-am mai trăit din epoca lui Dobrin. O sută de suporteri, în frunte cu edilul Cristian Gentea și conducerea administrației piteștene, i-au așteptat pe fotbaliști și pe antrenorul Andrei Prepeliță, noaptea la ora 4, în Piața Primăriei. Mi-am amintit de 1979 și de copilăria mea, de ultimul titlu de campioană câștigat de FC Argeș, după ce a învins pe Dinamo în Ștefan cel Mare, când nimeni nu ne dădea nicio șansă.
Și atunci au ieșit piteștenii pe străzi, a fost o emulație dintre cele care dau valoare și combustie de supersonic unui oraș și oamenilor care trăiesc în el. A fost răzbunarea lui Harry Potter de Pitești, un copil foarte cuminte și la locul lui, mă refer la talentatul antrenor care este Andrei Prepeliță. A făcut spartani dintr-o echipă de jucători fără nume mari și chiar blazați, unii dintre ei. Dar care aveau nevoie de încredere și de un adeziv uman, care s-a dovedit a fi tocmai antrenorul aproape de-o vârstă cu ei.
Nu vreau să zic prea multe despre primar, tocmai ca să nu intre în gura unora și altora. A greșit criticându-l disproporționat pe Prepeliță înainte de terminarea play-off-ului, dar a procedat fair așteptându-i pe jucători și antrenor noaptea la 4.00, în sediul primăriei și mulțumindu-le pentru performanță. Trebuie să ne hotărâm ce vrem. Un primar care se implică și mai și greșește, sau unul care nu se implică și, e matematic demonstrat, nici nu greșește. Cristian Gentea putea întoarce capul, așa cum au făcut și alții cu FC Argeș, dar n-a făcut-o. Iar un prim rezultat al implicării sale a scos suporterii pe străzi în noaptea de luni spre marți.
Citește și FC Argeș-Voluntari, în semifinalele Cupei României. Prepeliță: ”Ne așteaptă un meci greu”
0 Comentarii