Web Analytics

Despre plecările voluntare de la Dacia şi viitorul municipiu Mioveni

de | 22.06.2022 12:54 | Actualitate, Opinii

Uzina Dacia invită un nou regiment de salariați să plece voluntar din uzină. Nu degeaba, ci în schimbul unor compensații financiare. Nu e prima dată și nici ultima când se întâmplă astfel. Comenduirea franceză de la Mioveni susține că e o practică uzuală de primenire/împrospătare a resursei umane. Chiar și deputatul Nicolae Pavelescu, fost lider sindical în dealul Colibașiului, le ține isonul francezilor și susține că vor pleca maximum 400 de salariați. Adică n-ar fi motiv de îngrijorare.

Să dea Domnul să fie așa, deși datoria mea de ziarist e să pun și să-mi pun întrebări! Mai ales că o criză cu miros rânced bate din toate direcțiile. Dinspre Ucraina și Rusia, dar și dinspre Vest, în contextul în care noii șefi Renault de la Paris au decis să concentreze în Spania tot ce înseamnă resursă umană, financiară și de cercetare pentru dezvoltarea automobilului electric. Asta concomitent cu anunțul despre vânzarea pachetului majoritar de acțiuni la uzina mecanică de la Mioveni. Însă au amețit-o atât de rău la nivel de comunicare, încât informația s-a rostogolit ca un bulgăre de foc și multă lume a înțeles că e posibil să se închidă uzina în întregul ei. Până au revenit și au explicat în limbaj de lemn corporatist că e vorba doar de o entitate pentru care se caută o formulă de asociere, frica deja făcuse ravagii în oasele argeșenilor.

Citește și Uzina Dacia, afectată de războiul din Ucraina. Se oprește producția de cutii de viteze

A doua informație care mi-a atras atenția în această săptămână e propunerea primarului Ion Georgescu, făcută Consiliului Local Mioveni, pentru începerea demersurilor ca orașul constructorilor de mașini să devină municipiu. Nu vreau să speculez că ar avea legătură neapărat cu ce se întâmplă la Dacia, care rămâne totuși principalul carburant, la nivel de impozite și taxe, cu care se alimentează administrația de la Mioveni. Însă, în subtext, ideea primarului Georgescu reprezintă o încercare de a găsi și alte resurse pentru bugetul Mioveniului, pe lângă cele de la Dacia. De exemplu, să aducă resurse de la Ministerul Sănătății pentru finanțarea unei Unități de Primiri Urgențe pentru Spitalul de la Mioveni. Care spital înghite bani de întreținere mai ceva ca un furnal de combinat siderurgic. Iar o secție UPU nu poate fi finanțată de către Ministerul Sănătății pentru un spital orășenesc, ci doar pentru unul municipal. Și mai sunt și alte avantaje în afară de acesta cu spitalul, nu doar unele de blazon pentru comunitatea din Mioveni.

Citește și Incendiu la Uzina Dacia. Mai multe persoane evacuate de urgență

Ar putea exista însă și dezavantaje, fiindcă înaintarea în rang administrativ poate aduce și alte impozite și taxe. Prevăzător, primarul Georgescu a dat deja asigurări că nu se vor mări. Să dea Dumnezeu să fie așa și din nou reamintesc că datoria mea de ziarist e și să pun și să-mi pun întrebări. Cert e că la Mioveni se caută și alte soluții pentru finanțare, pe lângă cele de la Dacia. Iar asta poate spune ceva, dacă vrei să le interpretezi într-o cheie corectă.

Citește și Ministrul Economiei, la Uzina Dacia: ”Prioritatea noastră este să menținem oamenii pe posturi”

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Fireste ca francezii exasperati de cererile exagerate ale sindicatului de la uzina vor sa mute incet, incet uzina in Maroc unde marocanii muncesc pentru un sfert din cat iau romanii de la Mioveni. Francezii au venit la Mioveni pentru mana de lucru ieftina, sa nu uitam. Nu au venit pentru amenintari cu greva si presiuni salariale sindicale continue.

    Răspuns
  2. „Excelent” comentariul doamnei….Toti au venit pt. saracia din Romania ca sa faca profituri cat mai mari.Asta este capitalismul si nu avem ce face.Toata lumea vrea profit cat mai mare si de obicei aici s-a facut profit pe saracia oamenilor.In Franta nimeni nu lucreaza pe salarii ca ale romanilor dar patronatul vrea mai mult si mai mult si mai mult.Este normal… numai ca si Romania a intrat in Uniunea Europeana si atunci tot uniunea ne-a fortat sa crestem nivelul de trai si guvernele au pus umarul la cresterea costului vietii si atunci este firesc ca oamenii sa ceara si ei mai mult la salarii.Sa nu mai vorbim ca dintre toate locurile unde se produce DACIA, la Colibasi este cea mai buna calitate cu cele mai mari vanzari.Oamenii vad si cer…..Pe ei ii intereseaza ca rezultatul muncii lor sa fie la nivelul rezultatului uzinei.Este normal.
    Alergatul corporatiilor dupa mana de lucru ieftina nu da intotdeauna rezultate,pentru ca acea mana de lucru foarte ieftina prezinta si riscuri de pierdere destul de mari(vezi Rusia,India)In Maroc nu iese aceeasi calitate ca la Colibasi, plus ca sistemul de lucru si cultura araba are specificul ei.
    Nu numai forta de manca trebuie sa dea coeficientul de rentabilitate ci si conditiile economice din tara respectiva(legislatie,facilitati,restrictii,preturi la utilitati,etc)
    Asa ca un comentariu simplist nu cred ca e de dorit.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *