Web Analytics

Deşi Bradu are bani la buget cât zece localităţi, comuna cea mai bogată din judeţ este la un pas de insolvenţă

de | 5.06.2013 21:10 | Actualitate

Beleaua arieratelor ține în continuare capul de afiș prin contabilitatea multor primării din județ, somate de Fisc să se scotocească prin bugete ca să-și plătească datoriile mai vechi de 90 de zile. Presiunea este maximă în aceste zile, când termenele impuse de Guvern pentru plata arieratelor se scurg cu repeziciune, iar primarii au început să dea din colț în colț pentru plata restanțelor, care în unele cazuri sunt de ordinul milioanelor. Tensiunea a crescut și mai mult după apariția ordonanței care prevede posibilitatea intrării primăriilor în insolvență, tocmai datorită datoriilor acumulate. Practic, orice localitate ale cărei creanțe depășesc 15% din bugetul de care dispune are obligația de a declara intrarea în situație de criză financiară, în caz contrar primarul putând fi sancționat contravențional cu amenzi cuprinse între 10.000 și 50.000 lei. Iar dacă datoriile acumulate, mai vechi de 90 de zile, depășesc 50% din bugetul localității, ordonanța prevede chiar intrarea în insolvență. La nivel de județ, patru localități înregistrează creanțe care se încadrează în nivelul prevăzut pentru declararea stării de criză financiară: Bradu, Cocu, Hârsești și Sălătrucu. Situație care le dă mari dureri de cap și de cont primarilor care, pe lângă sumele grase pe care le au de plătit cât mai urgent, mai sunt pândiți și de riscul încasării de la Fisc a unor amenzi de zeci de mii de lei.

Arierate de 3,3 milioane de  lei

Situația din comuna Bradu se detașează dintre toate celelalte, nu numai datorită sumei mari la care se ridică arieratele, de peste 3,3 milioane lei, ci și prin ciudățeniile apărute în acestă privință. Pentru cine nu știe, trebuie spus că Bradu este singura localitate din Argeș care are excedent bugetar, ceea ce înseamnă că se află în fericita situație de a avea un surplus de venituri față de cheltuieli. Altfel spus, are mai mulți bani decât poate toca. Numai în acest an, primarul Florin Frătică are programate venituri de peste 18 milioane de lei, adică vreo 4 milioane de euro, ceea ce pentru alte localități, cum ar fi Dobreștiul de pildă, reprezintă de zece ori bugetul de care dispune în acest an. Tocmai de aici rezultă marea ciudățenie de la Bradu unde, deși există bani câți nu se pot cheltui, localitatea este campioană la arierate care, așa cum spuneam, depășesc 3,3 milioane lei. Și, deși pare incredibil, cea mai bogată comună a județului a ajuns astfel în situația de declarare a intrării în criză financiară, conform celor prevăzute de noua ordonanță de guvern. În caz contrar, primarul Frătică putând fi sancționat de Finanțe, în calitate de ordonator principal de credite, cu o amendă contravențională care poate ajunge și la 50.000 lei. Din câte am aflat, deși are bani șuvoi la buget, primarul nu vrea totuși să scape de cele 3,3 milioane arierate, pe motiv că banii s-au acumulat pentru lucrări prinse cu finanțare de la minister, deci tot ministerul trebuie să le achite. Când și cum se va sfârși toată această situație încurcată este greu de anticipat. Cert este că, după ordonanță, comuna Bradu se află în situația în care consiliul local sau cel județean îi pot constata intrarea în criză financiară. După care, în termen de 5 zile, primarul primește sarcina să elaboreze un proiect de plan de redresare financiară, formându-se totodată și un comitet pentru situații de acest gen, format din primar, contabilul șef, un consilier local sau județean și un reprezentant de la Fisc. În afară de Bradu, mai există trei localități argeșene aflate în situația ca arieratele să depășească 15% din buget, deci tot în pragul declarării stării de criză financiară. Este vorba de comunele Cocu (1,1 milioane lei arierate), Hârsești (600.000 lei arierate) și Sălătrucu (500.000 lei arierate). Vorbim însă de localități cu mult mai sărace decât Bradu, al căror buget însumat nu reprezintă nici măcar jumătate din bugetul comunei lui Florin Frătică.

Comuna Ungheni a evitat la mustață intrarea în starea de criză financiară, iar la Albeștii de Argeș arieratele sunt de… 1 leu!

Există însă multe alte localități care înregistrează arierate destul de mari, a căror valoare nu depășește însă pragul critic de 15% din buget, de la care se impune declararea situației de criză financiară. Comuna Ungheni, de pildă, a evitat la mustață acest lucru, cu arierate de 350.000 lei, aflate la o diferență de doar 18.000 lei până la starea de criză. Arierate mari mai sunt la Valea Danului (270.000 lei), Tigveni (230.000 lei), Priboieni (210.000 lei) și Băbana (190.000 lei). Dintre orașe, doar Costeștiul înregistrează arierate, a căror valoare este de 340.000 lei, adică de zece ori mai puțin ca la comuna Bradu. De partea cealaltă, la capitolul arierate mici, există și o situație de-a dreptul amuzantă, la Albeștii de Argeș, acolo unde primarul Vasile Sava contabilizează datorii ale comunei mai mari de 90 de zile în valoare de… 1 leu!

Topul bogăției și al sărăciei în Argeş

După ce am arătat cum stau localitățile cu datoriile, să vedem acum și cum se prezintă bogățiile. De departe cel mai mare buget pe anul în curs îl are Piteștiul, cu venituri programate de 400.000.000 lei, adică pe-aproape de 100 milioane de euro. Mult mai mult chiar decât Consiliul Județean Argeș, care are venituri programate de 260.000.000 lei. În mediul rural, așa cum spuneam, cele mai mari venituri le are Bradu, de peste 18 milioane lei, urmată de Godeni (7,6 milioane), Rucăr (6,4 milioane), Stâlpeni (6,1 milioane), Pietroșani (5 milioane), Albeștii de Argeș (4,7 milioane), Moșoaia și Domnești (4,3 milioane). La polul sărăciei, cu bugete din cele mai pipernicite, se numără comuna Dobrești (1,8 milioane), Uda și Popești (2 milioane), Drăganu (2,3 milioane) și Băbana (2,4 milioane).
M. BĂDESCU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii