Deputat PSD de Argeș și președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului, Simona Bucura-Oprescu a participat, săptămâna trecută, la întâlniri de lucru cu doi ambasadori a două state europene importante: Arthur Mattli, ambasadorul Elveției și Laurence Auer, ambasadorul Franței. Subiecte referitoare la contribuția finaniciară elvețiană, precum și susținerea și creșterea investițiilor elvețiene în România au fost dezbătute la prima întâlnire, cea cu ambasadorul Arthur Mattli.
În plus, deputatul PSD a transmis că obiectivele comune dintre România și Elveția rămân strâns legate de intensificarea colaborării la nivelul diplomației parlamentare, de cooperarea în cadrul Francofoniei, de interesul pentru investițiile elvețiene și de susținerea pentru dezvoltare regională.
Citește și Simona Bucura Oprescu: „La Câmpulung nu avem nevoie de spectacol”
Relațiile bilaterale cu Franța au adus influențe pozitive în țara noastră
În cadrul revederii cu ambasadorul Franței în România, deputatul PSD a discutat despre eficiența fondurilor PNRR și despre evaluarea efectelor crizei din Ucraina-Rusia pentru Automobile Dacia.
„În contextul președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, am discutat cu Excelența Sa despre absorbția cât mai eficientă a fondurilor din PNRR la nivel local, astfel încât să fie evitate disparitățile dintre regiuni. Am abordat și evaluarea efectelor crizei din Ucraina-Rusia pentru Automobile Dacia.
De asemenea, în cadrul întâlnirii mi-am exprimat dorința unui schimb direct de bune practici dintre Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și comisia omoloagă din Adunarea Națională a Franței. Nu în ultimul rând, i-am adresat Excelenței Sale invitația de a face o vizită de lucru în județul Argeș. De-a lungul timpului, diplomația parlamentară și relațiile bilaterale cu Franța au adus influențe pozitive în țara noastră, atât din punct de vedere cultural, cât și legislativ sau economic”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Citește și Deputatul Simona Bucura-Oprescu (PSD): Internship la Camera Deputaților!
0 Comentarii