Web Analytics
scris marți, 28.06.2022

Deputatul Daniel Constantin, printre inițiatorii Legii arendei

Daniel Constantin, deputat PNL Argeș, se află pe lista inițiatorilor Legii arendei. Noua lege prevede ca durata arendării să fie de minimum 10 ani, cu reziliere unilaterală pentru neplată.

Deputatul Daniel Constantin, printre inițiatorii Legii arendei

Inițiatorii au mai avut în vedere și cazurile speciale de încetare sau menținere a contractelor de arendă. Astfel, contractul de arendare încetează prin incapacitatea sau falimentul arendașului, iar în cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să mențină contractul de arendare până la expirarea termenului de valabilitate.

Citește și: Deputatul PNL Daniel Constantin – printre inițiatorii proiectului OUG care obligă operatorii din domeniul agricol și alimentație să-și raporteze lunar stocurile statului

„Se urmărește dezvoltarea în domeniul agriculturii, iar dezvoltarea este condiționată de accesarea de fonduri europene, de contractarea creditelor bancare. În România există o nouă categorie de investitori, neimplicați în mod tradițional în sectorul agricol, alcătuită din traderi individuali și fonduri de investiții. (…) Subarendarea totală sau parțială este interzisă sub sancțiunea nulității absolute, cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași”, precizează Daniel Constantin.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...