Web Analytics

articol scris joi, 23 mai 2024

Deputatul Adrian Miuţescu: „Iniţiativele legislative ale Forţa Dreptei zac prin sertarele Parlamentului, deşi ar face mult bine economiei româneşti”

Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, susține că la toate derapajele pe care le-a avut actuala guvernare PSD-PNL, parlamentarii Forța Dreptei au sesizat Curtea Constituțională și au avut o serie întreagă de moțiuni simple. Acesta a vorbit despre cele mai importante dintre ele, unul dintre acestea fiind inițiat de fostul ministru al Muncii în Guvernul Orban, deputatul Violeta Alexandru, acum candidat la alegerile europarlamentare.

“Câteva din proiectele cu impact, la nivel parlamentar, avute de noi, parlamentarii Forța Dreptei au fost: Reducerea accizei la carburanți, respinsă de actuala putere. Explozia prețurilor carburanților a alimentat însă infalția, cu efecte negative pentru întreaga economie; Plafonarea reală a prețurilor energiei. La ora actuală românii plătesc mai mult ca în alte țări din Europa, pentru că Guvernul PSD-PNL a plafonat prețurile la un nivel ridicat.

În România energia este produsă de societățile de stat, deci au fost acoperite niște goluri din alte părți; Parlamentarii Forţa Dreptei au atacat la Curtea Constituţională legea PSD-PNL privind transporturile rutiere, invocând cinci încălcări ale prevederilor constituţionale. Inclusiv în Argeș au existat sincope, existând interesul să se prelungească la nesfârșit contractele unor firme de casă ale partidelor de guvernământ, fără a se organiza alte licitații; Programul “Kurzarbeit”, privind programul de muncă flexibil în timp de criză economică, pandemie etc, de care a beneficiat și firma Dacia. Sub sistemul Kurzarbeit, dacă unei firme i se reduce activitatea economică, poate să reducă programul angajaților, iar statul va acoperi 75% din diferența față de salariul inițial. Autoarea acestui proiect este deputatul Forța Dreptei, Violeta Alexandru, care este și candidat al Alianței Dreapta Unită la alegerile europarlamentare. Sunt doar câteva proiecte din cele peste 80 de inițiative legislative ale Forța Dreptei, care zac prin sertarele Parlamentului, dar care ar face mult bine economiei românești”- a declarat deputatul Adrian Miuțescu.
M.S.

Citește și Deputatul Adrian Miuţescu, prezent la depunerea candidaturii lui Emanuel Soare pentru preşedinţia CJ Argeş

Citește și Deputatul Adrian Miuţescu: „S-a răsturnat morala politică în Argeş!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noua campanie ISU: „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”

În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de […] Citește!

Anunț de mediu. SRN POWER SRL

S.R.N. POWER S.R.L., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire parc fotovoltaic ON GRID, […] Citește!

Anunț de mediu. SC BAKINA GROUP SRL

S.C. BAKINA GROUP S.R.L. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire instalație de stocare […] Citește!

Cum arată o conductă de apă veche de 50 de ani. Lucrări pe strada Nicolae Dobrin din Pitești

Autoritățile din Pitești continuă programul de înlocuire a conductelor vechi, folosind atât fonduri atrase din surse externe, cât și resurse […] Citește!

Master gratuit pentru tinerii din Mioveni! O nouă sesiune de înscriere

Începând de joi, 16 iulie 2026, se deschide platforma de înscriere pentru sesiunea a III-a de admitere la programul de […] Citește!

APADOR-CH a câștigat în primă instanță procesul cu Guvernul privind accesul la informații despre ajutoarele militare acordate Ucrainei

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a obținut o victorie în primă instanță în procesul […] Citește!

FIFA, obligată să facă o excepție înainte de Anglia – Argentina. Logo-ul Mercedes-Benz va rămâne vizibil pe stadion

FIFA a fost nevoită să accepte o derogare de la una dintre regulile pe care le aplică cu strictețe la […] Citește!

Exclusiv! Remus Vlad, fosta glorie a lui FC Argeș, înainte de duelul cu FCSB: „Nu este imposibilă victoria”

Există persoane a căror simplă prezență impune respect. În istoria lui FC Argeș, unul dintre acești oameni este Remus Vlad. […] Citește!

Tânăr din Mioveni, cercetat după ce ar fi înșelat două case de amanet prin aceeași metodă. Riscă până la 5 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Mioveni, județul Argeș, este cercetat pentru două infracțiuni de înșelăciune, după […] Citește!

Anglia și Argentina luptă miercuri pentru ultimul loc în finala Cupei Mondiale 2026

Anglia și Argentina se întâlnesc miercuri, 15 iulie, de la ora 22:00, în a doua semifinală a Cupei Mondiale 2026, […] Citește!

Jurnaliștii din Franța dau de pământ cu „Les Bleus”: „Naufragiu total!”

Considerați cei mai buni fotbaliști de la CM 2026, francezii au pierdut fără drept de apel cu Spania, scor 0-2. […] Citește!

Deschamps este OUT după umilința cu Spania din semifinalele CM 2026

Didier Deschamps nu continuă pe banca tehnică a Franței - este anunțul făcut de celebrul Thierry Henry, care știe deja […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!