Web Analytics
scris duminică, 29.01.2023

Depozitele de gaze din România sunt pline în proporție de 68%. Rata de golire este cea mai rapidă din UE

Depozitele de gaze ale României se golesc în ritm alert, comparativ cu media europeană. La jumătatea ciclului de extracție, depozitele de gaze sunt pe trei sferturi pline încă, procent care este semnificativ sub media europeană. Depozitele de gaze din România mai dețin 68,3% din capacitatea lor de înmagazinare – o cantitate mult mai mică decât media europeană de 74,8%, anunță Asociația Energia Inteligentă. România are cea mai rapidă rată de golire a depozitelor de înmagazinare din UE în această iarnă (Ungaria are o viteză mai mare de golire a depozitelor comerciale, dar Ungaria este singura țară din UE care are un depozit de înmagazinare strategic din care nu se extrag gaze de cât în condiții excepționale), mai arată Asociația. Nivelul gazelor extrase din depozite au fost similare cu cele din anul 2021, deși anul acesta au fost temperaturi mult mai mari decât anul trecut.

Depozitele de gaze din România sunt pline în proporție de 68%. Rata de golire este cea mai rapidă din UE

Citește și: Un scandal stă să izbucnească la Biblioteca Judeţeană! Apar încă trei posturi de conducere

Gradul de umplere a depozitelor de faze naturale era, în România, de 74,5% la data de 13 ianuarie potrivit statisticilor Gas Infrastructure Europe (GIE), organismul european relevant. Era al treilea cel mai mic grad de umplere din statele relevante, după cel din Slovacia (73,2%), și Ungaria (65,7%) în condițiile în care media de umplere a depozitelor la nivelul UE era de 81,88%. România, care avea și ea înmagazinate la începutul lui noiembrie anul trecut gaze la aproape 98% din capacitatea de stocare, a ajuns la sub 75%, cu 24,4 TWh înmagazinați, echivalentul a aproximativ 2,3 miliarde de metri cubi.

Citește și: Date din rechizitoriul DNA. Cum au fraudat şefele APIA Argeş un concurs de angajare

Scăderea temperaturii prognozate probabil va aduce o creștere a consumului din România,  până la un nivel maxim de cca. 53 mil mc/zi care poate să fie satisfăcut în condiții normale. Chiar dacă s-au extras importante cantități de gaze din depozite în ultimele 3 luni, nivelul temperaturilor prognozate nu ar trebui să ridice îngrijorări la nivelul consumatorului de gaz, potrivit Asociației Energie Inteligentă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită