Web Analytics

Depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice în Ștefănești

de | 10.01.2018 11:59 | Actualitate

stefanesti alcoolÎn ziua de 9 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 171 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.835 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 19 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, l-au depistat pe O.M., de 55 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii