Web Analytics

Demisia vicelui Mihalcea, pe ordinea de zi a şedinţei CL Ştefăneşti

de | 11.04.2019 13:12 | Politica si Administratie

Incredibilul se va produce, totuși. Joi, 11 aprilie, începând cu ora 16 va avea loc o ședință – și îi putem spune chiar istorică – a Consiliului Local Ștefănești. Primul punct de pe ordinea de zi este un proiect de hotărâre inițiat de primarul Ioana Jenica Dumitru prin care se va lua act de încetarea mandatului de viceprimar al lui Ion Mihalcea. Acest lucru, se arată pe ordinea de zi, vine ca urmare a demisiei acestuia. Deși își dă demisia din funcția de vice, Mihalcea a informat paridul că vrea să își păstreze calitatea de consilier local PSD până la expirarea mandatului, în 2020.
Un al doilea punct de pe ordinea de zi a legislativului de la Ștefănești este aprobarea execuției bugetare. Foarte probabil, demisia vicelui Mihalcea vine și în contextul în care acesta a ajuns subiect de discuție pe agenda ultimei ședințe a Consiliului Național al PSD de acum două săptâmâni.
Atunci, în ședința condusă de Liviu Dragnea la Senat, acesta l-a întrebat frontal pe Șerban Valeca cât mai are de gând să tolereze criza de la Ștefănești și să-l țină viceprimar pe Ion Mihalcea, într-un oraș care s-a remarcat în ultima vreme numai prin scandaluri intens mediatizate inclusiv în plan național și care n-au făcut decât să șubrezească imaginea PSD Argeș.
 

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii