Web Analytics

De Sfântul Nicolae, la Bascov a fost inaugurată o minune de creşă!

de | 7.12.2022 13:35 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Noul edificiu, împreună cu grădinița de alături și cu școala de peste drum alcătuiesc, în opinia primarului Gheorghe Stancu, un adevărat campus educativ

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, are motive de mândrie. Marți, 6 decembrie, chiar în ziua Sfântului Nicolae, după oficierea unei slujbe religioase, edilul-șef a tăiat panglica inaugurală la noua creșă din comună, un edificiu modern, realizat după toate regulile artei, cum rar întâlnești pe aceste meleaguri. 40 de copii beneficiază de serviciile acestei creșe ultradotate, de îngrijirea micuților ocupându-se 16 persoane.

Lume aleasă, la inaugurare

La evenimentul de inaugurare au participat, la invitația edilului-șef, Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, vicepreședinte, deputații Simona Bucura Oprescu și Nicolae Georgescu, Vlad-Ștefan Niculae, secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației, Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general, Cătălina Dumitrașcu, inspector școlar general adjunct, Sorina Honțaru, director al DSP Argeș, consilierul local Cătălin Andrei și alți reprezentanți ai autorității locale.

Citește și A fost semnat contractul pentru construirea unui stadion în Bascov cu capacitatea de 1.600 de locuri în tribune

Sute de cadouri și… trei plachete de excelență

Înainte de a vizita creșa și de a-i vedea pe prichindei, primarul Gheorghe Stancu a spus că acest edificiu, a cărui piatră de temelie a fost pusă în urmă cu doi ani, întregește un adevărat campus educativ, fiind situat la zece metri distanță de o grădiniță cu program prelungit și peste drum de școală. Pentru ajutorul primit la acest obiectiv de investiții, dar și la altele aflate în derulare sau în pregătire, edilul-șef le-a acordat „Plachete de excelență” președintelui Ion Mînzînă, secretarului de stat Vlad-Ștefan Niculae și „generalului” școlar Dumitru Tudosoiu. La rându-i, dl Mînzînă a felicitat autoritatea locală pentru implicare. „Fără zbaterea, fără efortul dumneavoastră, nu s-ar fi realizat aici așa ceva. E ușor să visezi la un lucru, dar mai greu e să-l faci. Orice efort are în spate munca susținută a unei echipe” – a adăugat, apreciativ, președintele CJ Argeș.
Și fiindcă a fost ziua Sfântului Nicolae, ocrotitor al copiilor, oficialitățile au fost invitate să le ofere celor mici de la creșă și de la grădiniță – vizitată și ea de toată lumea, cu acest prilej – pachete cu dulciuri și alte bunătăți. Au fost sute de astfel de cadouri pe care copiii le-au primit cu mare bucurie. V-o spune un martor ocular…

Citește și Primarul din Bascov îi premiază pe artiști și pe fotbaliști

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *