Urlă ziarele. Iau foc ecranele televizoarelor. Au înnebunit telefoanele mobile. Se agită diplomaţiile. Intră în alertă poliţiile şi serviciile secrete. Alarmă la guvern şi parlament. Opinia publică – numai ochi, urechi şi gură cască.
Atac asupra Americii. La ea acasă. Sensibilizaţi după întâmplarea cu turnurile, o parte dintre americani intră în panică. Ambasadorul Statelor Unite în România cere explicaţii, ba şi mai mult…
Întrebări rostogolite peste alte întrebări. Dacă nu talibanii, dacă nu al-Qaeda, dacă nu teroriştii din zonele de conflict, atunci cine?! Cum românii, domnule? Ăştia nu furau decât din buzunarele călătorilor de metrou, din poşetele prostituatelor de trotuar, din cabinele camioanelor lăsate în parcare, din autoturismele de pe străzile mai dosnice, lebedele de pe lac… De data aceasta, e vorba de o reţea internaţională, bine dotată cu tehnică de vârf şi capete doldura de inteligenţă, şcolite în domeniu.
Mii şi mii de oameni păcăliţi, unii chiar sărăciţi. Într-un mod foarte ingenios. Deplorabil, dar ingenios. S-a profitat de credulitatea lor. Dar mai ales de pofta de chilipir. De ispita câştigurilor uşoare. Că nu tot una e să cumperi un obiect la preţul pieţii sau cu mult mai ieftin de ocazie. Şi destul de naivi ca să se pârlească.
Dar cine erau ofertanţii? Sărmanii de ei… Luptători în Irak sau Afghanistan, unii se plângeau că sunt chiar răniţi şi, întorşi acasă, şi-au găsit familiile destrămate, gospodăriile ruinate şi sunt nevoiţi să vândă ce le-a mai rămas ca să aibă după ce bea apă. Şi americanii buni la inimă s-au înduioşat. Cum să nu cumperi de la un asemenea om când poţi să te alegi şi cu o marfă bună şi să ajuţi un biet nenorocit? Trebuia o asemenea motivaţie că altfel nimeni nu te crede nebun să vinzi ceva la preţuri suspecte. Şi momeala a fost înghiţită.
Se cumpăra cu ochii închişi. Pentru că nu aveau cum să pipăie sau să probeze acele obiecte ale căror imagini erau postate pe internet. Un joc de imagini false, dar pentru care se plăteau bani concreţi. Pentru că imediat ce acceptai tranzacţia, se înfăţişa încasatorul. Cu toate actele necesare, dar false şi ele. Nu-ţi mai rămânea decât să aştepţi. Mult şi bine…
Dar cum de nu s-a simţit mirosul acestei afaceri tenebroase? De ce nu a fost descoperită şi lichidată înainte de a intra în acţiune? Ce anume a narcotizat autorităţile şi persoanele care aveau datoria să preîntâmpine această devastare? Ce anume le-a adormit vigilenţa sau le-a paralizat voinţa?
Se mai poate recupera ceva? Praful de pe tobă! Americanii nu au mai rămas decât cu orgoliul de a-i judeca pe hoţi în ţara şi după legile lor. Aşa se şi cuvine. Dar avem şi noi ambâţul nostru. Există un precedent: America nu a îngăduit ca un cetăţean de-al ei, care a ucis un român într-un accident de automobil, să fie judecat în România, unde a avut loc fapta. Iar acolo, la ei, nu a primit pedeapsa meritată.
Deocamdată am aflat că anchetatori de-ai lor au şi pornit încoace. N-au decât să plece cu hoţi cu tot. De ce să nu-i lăsăm pe americani să ne scape de ei?
Această ultimă întâmplare demonstrează că hoţii din România au devenit foarte performanţi, lucru ce ne pune şi mai mult în pericol securitatea personală şi relaţiile internaţionale.
Iar America se dovedi vulnerabilă pe această latură a apărării cetăţenilor contribuabili…
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii