De ce să fiu mândru că sunt român?

de | 4.05.2011 19:04 | Opinii

Să nu-mi spuneţi mie că şi un ministru din guvernul francez şi-a dat demisia de onoare chiar cu câteva zile mai înainte de a o face al nostru. Ştiu şi eu, ca toată lumea – azi veştile fac înconjurul pământului chiar mai înainte ca evenimentul să se consume.
Să nu-mi spuneţi mie că şi în Japonia un ministru a fost cândva acuzat de corupţie. Am uitat şi eu, cum a uitat toată lumea, mai ales după nenorocirea care a lovit ţara aceea în această primăvară. Oricum faptele reprobabile ale celor doi demnitari nu acoperă mârşăviile alor noştri, aşa cum se încearcă de fiecare dată. Chiar atunci când lucrurile nu se potrivesc. Şi nici de data aceasta nu se potrivesc deloc. Ministrul acela din guvernul francez, care era o doamnă, s-a lăsat ademenit de oferta unor servicii ocazionate de o excursie. Gest care nu atinge nici bugetul ministerului, nici finanţele statului şi, în sfârşit, era ceva fără durată. Pe când ministrul nostru, de abia ajuns în fotoliu, îşi înfipsese ca o căpuşă afacerea personală în economia naţională. Nu ştiu care a fost reacţia premierului francez şi a preşedintelui. Dar am văzut cum ai noştri îi aduceau mulţumiri demnitarului fără demnitate pentru serviciile aduse şi regretau, aproape cu lacrimi în ochi, că trebuie să se lipsească de el.
Şi nu era un caz unic. Serii întregi de miniştri de la noi, din toate guvernele, s-au înfruptat din averea ţării, atâta câtă mai era. Şi de la vârful piramidei în jos, parlamentari, miniştri adjuncţi, consilieri, directori, prefecţi, consilieri judeţeni şi locali, primari, funcţionari de tot felul. N-o să cădem în greşeala să afirmăm că toţi cu toţii, dar tot atât de adevărat este că mediul instalat este unul atât de tenebros încât poate contamina până şi persoanele cu cele mai bune intenţii.
Nu este pentru mine un motiv de mândrie că domnul cu pricina şi-a prezentat demisia de onoare. Cazul este prea singular ca să devină convingător. Prea mulţi alţii de teapa lui au refuzat să-şi recunoască vina, s-au încăpăţânat să nu se lase controlaţi şi s-au declarat victime ale unor jocuri de împărţire a puterii.
Nu ştiu ce se va fi întâmplat cu ministrul acela japonez bănuit de a fi corupt. Dar i-am văzut pe japonezi, pe japonezii de toate categoriile sociale, cu miile, cu milioanele în timpul dezastrului care le-a lovit ţara. Rătăceau printre ruine, loviţi, răniţi, fără case, fără alimente, scăpaţi cu ce au apucat să aibă pe ei. Dar n-am văzut nici măcar unul care să smulgă îmbucătura de la gura celuilalt, haina de pe el sau pătura de pe umeri. Nici vorbă de jafuri, de grupuri de tâlhari, de bande înarmate, de asasinate, de violuri, cum s-a întâmplat în alte părţi ale lumii. Câtă demnitate, câtă onoare la un popor întreg. În timp ce în scumpa noastră Românie, cetăţenii şi enoriaşii se băteau, se călcau în picioare, pentru o sticlă de aghiasmă, apa sfinţită care oricum ajungea pentru toată lumea.
Nu-mi împuiaţi capul cu exemple de miniştri, de premieri, chiar de preşedinţi de ţară de prin America Latină, de prin Asia, de prin alte părţi care au fost destituiţi, judecaţi şi  chiar aruncaţi după gratii. Nu au fost ai noştri.   
Nu mă deviaţi cu poveşti despre corupţia care a molipsit toată clasa politică de pretutindeni. Acesta nu este un argument care să justifice nemernicia corupţilor noştri.
Care să spele obrazul nostru.
Lăsaţi-mi mândria de a fi român pentru că altceva ce mai am? Să fiu mândru că sunt român cum este japonezul că este japonez, americanul că e american, francezul că e francez, germanul, englezul, finlandezul, chinezul că sunt ceea ce sunt…
Prof. Marin Ioniţă

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii