David Popovici alege în acest an să îşi doneze aniversarea din 15 septembrie, ziua în care împlinește 19 ani, pentru ca 5 fraţi muzicieni performanţi, să aibă parte de un cămin stabil, unde visele să devină realitate, scrie News.ro.
El face apel la donaţii pe hhc.galantom.ro/p/david pentru Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi mama lor. La finalul campaniei (4 – 30 septembrie 2023), unul dintre donatori va câştiga, prin tragere la sorţi, o întâlnire cu campionul român.
„Se apropie ziua mea, împlinesc 19 ani. Şi nu pot să nu mă gândesc la câte am realizat, la câte am învăţat din munca şi din parcursul meu de până acum, dar mai ales că mereu, mereu, lângă mine au fost doi părinţi care au putut să îmi ofere tot ceea ce am avut nevoie pentru a face performanţă. Pentru că, fără susţinere, un copil nu poate excela, oricât şi-ar dori de mult.”, a afirmat David Popovici, conform g4media.ro
Citește și Centrul Cultural Mioveni oferă cursuri gratuite pentru copii
Pentru ca cei 5 fraţi să îşi poată urma pasiunea fără nesiguranţa zilei de mâine, este necesară strângerea sumei de 45.000 de euro. Iniţiativa aparține Hope and Homes for Children, Fundaţie al cărei Ambasador este David Popovici, și îşi propune să le ofere liniştea unui cămin al lor şi şansa de a avea propriul drum către lumea muzicii.
Sunt cinci muzicieni tineri, cu peste 100 de medalii: Andrei cântă la vioară şi a absolvit Conservatorul; Matei şi Bogdan studiază pianul, trec în anul II la Conservator; Teodor şi David, în clasa a XII-a la canto clasic, respectiv chitară, se pregătesc amândoi pentru aceeaşi facultate.
0 Comentarii