Web Analytics
scris joi, 05.01.2023

Daniel Cristea-Enache, la Ziua Culturii Naţionale la Piteşti

Daniel Cristea-Enache (născut la 19 februarie 1974, București) este unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români contemporani. Este conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, fiind considerat, în analele Uniunii Scriitorilor din România, drept un „critic canonic”. Pe românește, dacă a scris (pozitiv) despre cartea ta Daniel Cristea-Enache, te poți socoti consacrat.

Daniel Cristea-Enache, la Ziua Culturii Naţionale la Piteşti

A ținut săptămânal cronica literară în „Adevărul literar și artistic” (1997-2005), „România literară” (2005-2009), „Observator cultural” (2009-2015) și, în fine, „România literară” (2015-2022, unde a fost și redactor-șef adjunct). Pentru el, Nicolae Manolescu a renunțat, după 50 de ani, să mai scrie cronică literară, socotind că a găsit urmașul cel bun. Din ianuarie 2023, însă, va ține cronica literară a revistei de cultură ARGEȘ. Lucru de care este mândru, mai ales că la ARGEȘ a fost colaborator criticul literar Valeriu Cristea, tatăl său adoptiv.

Opera sa este una extrem de întinsă, de profundă și de exactă, nu intrăm în amănunte. A primit Premiul Opera Omnia pentru Critică la Festivalul Internațional de Literatură de la Târgu-Jiu, fiind numit, prin Hotărârea Consiliului Local, cetățean de onoare al orașului Târgu Cărbunești.
A fost decorat în 2019 de Președintele României Klaus-Werner Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler”, Categoria A – Literatura, „în semn de apreciere pentru activitatea meritorie pusă în slujba creației literare românești, pentru talentul și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul activității sale”.
Și acum… știrea. La 11 ianuarie 2023, ora 16.00, Daniel Cristea-Enache va conferenția despre Ziua Culturii Naționale (în avans, ziua e pe 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Eminescu) la Centrul Cultural Pitești, sala „Ars Nova”.
Prezența sa va fi un eveniment spiritual. Rezervați-vă, din timp, un loc, la tel. 0248.219976, mai ales că intrarea e gratuită!

Citește și Poetul religios Daniel Turcea, fost absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Piteşti

Citește și Poetul piteştean Călin Vlasie, printre cei mai importanţi scriitori de azi

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *