Dani Cman, președintele celor de la FC Argeș și unul dintre potențialii candidați la viitoarele alegeri de la Liga Profesionistă de Fotbal, care se vor organiza în martie 2027, a oferit primele declarații după ce Gino Iorgulescu (70 de ani) și-a anunțat deja intenția de a continua la șefia LPF.SuperLiga.
Oficialul piteștenilor a precizat că se aștepta la o astfel de decizie din partea lui Iorgulescu și a spus că el va decide dacă va intra sau nu în cursă în momentul în care va fi convins că are și șanse de câștig.
De altfel, Coman s-a arătat circumspect atunci când Iorgulescu a spus că are susținerea cluburilor din SuperLiga. Pe de altă parte, Dani Coman a făcut referire și la problemele personale pe care le are actualul președinte de la LPF, din cauza fiului său, Mario Iorgulescu.
”Da, mă așteptam (n.r. ca Gino Iorgulescu să-și anunțe candidatura).
Ținând cont că și eu am anunțat, nu cu mult timp în urmă, că intenționez să candidez, nu cred că este cazul să îmi exprim o opinie despre declarațiile actualului președinte.
Este foarte bine, vom vedea la momentul respectiv dacă va avea susținerea cluburilor. De asemenea, rămâne de văzut cine vor fi contracandidații.
Dacă voi considera că am șanse reale de a câștiga și că pot contribui la dezvoltarea fotbalului, atunci, da, voi candida”, a spus Coman, într-o intervenție la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Pe de altă parte, Coman a atins și un punct sensibil legat de Gino Iorgulescu și anume fiul său, Mario Iorgulescu, care a fost condamnat la opt ani și opt luni de închisoare pentru accidentul rutier produs în 2019, în urma căruia un bărbat de 24 de ani și-a pierdut viața.
”Acum mă gândesc și la problemele pe care le are domnul Iorgulescu. Eu nu știu de unde mai are putea să vorbească, să meargă la Ligă, pentru că sunt probleme reale pe care le are și merge mai departe. Știm cu toții problemele.
Repet, e de apreciat că mai poate vorbi și mai poate merge la Ligă.
Nu cred că imaginea Ligii este lezată de problemele pe care le are domnul Iorgulescu și nici nu vreau să comentez mai mult pe acest subiect.
Dar va veni și momentul în care va trebui să vorbim fiecare. Tot timpul am spus ce am avut de spus”, a completat, ușor enigmatic, Dani Coman, la Digi Sport.




























0 Comentarii