Web Analytics
scris miercuri, 26.07.2017

„Dacă se reduce suprafaţa, trebuie o justificare clară”

01 PTrivale# Ce spun oficialii din Ministerul Mediului privind potenţiala ciuntire a proiectului „Pădurea Trivale – arie protejată”
Deși se vehiculase în repetate rânduri informația potrivit căreia 432 de hectare din Pădurea Trivale ar deveni rezervație naturală până la sfârșitul lui 2016, acest lucru nu s-a întâmplat, iar asta în primul rând din cauza legislației stufoase și a numeroaselor documente cerute de lege pentru ca proiectul de hotărâre de Guvern să devină hotărâre cu toate efectele ce decurg de aici.

„Dacă se reduce suprafaţa, trebuie o justificare clară”

Mai nou, așa cum a relatat și Jurnalul de Argeș în numărul precedent, au dispărut 58 ha din suprafața inițială, iar Primăria Pitești și Direcția Silvică pasează pisica de la una la alta.

„Mai așteptăm hotărârea CL Pitești cu suprafața totală a Pădurii Trivale”

După cum ne-a declarat Anca Crăciunaș, consilier la Direcția Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, „am mai cerut emiterea unor noi avize. Am primit și de la APM Argeș, inițiatoarea proiectului, o parte dintre documente. Mai așteptăm două documente foarte importante: avizul Academiei Române și Hotărârea de Consiliu Local de la Pitești privind suprafața totală din Pădurea Trivale avizată pentru a deveni rezervație naturală”.
Legat de reducerea suprafeței cu 58 de hectare, Anca Crăciunaș spune că „dacă s-ar reduce suprafața, trebuie refăcută din nou documentația științifică, trebuie o justificare clară. În ultima adresă pe care ne-au trimis-o cei de la Direcția Silvică Argeș, ei spun că nu ar fi niciun litigiu legat de suprafața din Pădurea Trivale propusă pentru a deveni arie protejată”.
În februarie a.c., Ministerul Mediului a solicitat Primăriei Piteşti, prin intermediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş, o clarificare în ceea ce priveşte diminuarea/dispariția cu aproape 58 ha a suprafeţei propuse pentru a deveni rezervaţie naturală. Potrivit proiectului din anul 2010, suprafaţa propusă ce urma să devină arie protejată era de 432,3363 ha şi făcea parte din fondul forestier proprietate de stat.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...