Web Analytics
scris joi, 27.09.2018

„Dacă pesta porcină africană se va extinde şi în Argeş, alte mii de români nu vor avea ce pune pe masa de Crăciun”

# Susține deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica

„Dacă pesta porcină africană se va extinde şi în Argeş, alte mii de români nu vor avea ce pune pe masa de Crăciun”

Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica adresează un avertisment dur guvernanților cu privire la riscul extinderii epidemiei de pestă porcină și în județul Argeș, în contextul în care boala a ajuns deja în județele învecinate, și solicită adoptarea de măsuri urgente pentru prevenirea unei astfel de situații catastrofale: „Am avertizat în mai multe rânduri că, dacă pesta porcină africană se va extinde și în Argeș, alte mii de români nu vor avea ce pune pe masa de Crăciun. M-am adresat personal domnului ministru Petre Daea, printr-o interpelare, în speranța că măcar în ceasul al doisprezecelea domnia sa se va trezi și va acționa, în baza competențelor și obligațiilor funcției pe care o deține, limitând pătrunderea epidemiei în județul nostru. Chiar dacă boala este deja prezentă în județele învecinate, printr-o acțiune responsabilă și profesionistă s-ar putea împiedica răspândirea acesteia în Argeș, și de aici în tot sudul României. Din păcate, toată vara, în plină situație de criză, miniștrii Guvernului PSD-ALDE, în loc să implementeze acțiunile care se impuneau, au invadat ecranele televizoarelor, dându-și cu părerea și propunând soluții care de care mai fanteziste. Oare Guvernul crede că o să scăpăm de această epidemie cu rugăciuni? Nu! Nicidecum! Trebuie luate măsuri! Altfel, o parte importantă din economia județului Argeș se va prăbuși, și mulți oameni care lucrează în acest sector și în domeniile adiacente vor rămâne pe drumuri. Din păcate, epidemia de pestă porcină africană, care se extinde în prezent cu o viteză amețitoare la nivelul teritoriului național, în condițiile unei gestionări incompetente a crizei de către autoritățile abilitate, a adus într-o situație dezastruoasă această activitate, cu consecințe deosebit de grave atât pe plan economic, cât și asupra nivelului de trai al populației. Harta actualizată a focarelor din Uniunea Europeană, realizată de Comisia Europeană, arată că România este țara cea mai afectată de virus, în trei sferturi dintre județe fiind înregistrate în prezent fie focare declarate, cu boala confirmată la porci, fie restricții la comercializare. Guvernul nu mai are acum dreptul la niciun fel de scuze. Trebuie să treacă la treabă și să oprească propagarea pestei în zonele încă neafectate, iar, dintre acestea, Argeșul este extrem de important pentru tot sudul României. Epidemia a ajuns deja la limitele geografice ale județului nostru. Nimic nu ar mai trebui să-i împiedice pe guvernanți să intervină și să limiteze dimensiunile dezastrului. Înțelegem că singurul obstacol l-a constituit faptul că domnul Dragnea nu terminase de vândut toți porcii de la ferma fiului său. Dar acesta a reușit să-și valorifice cei 10.000 de porci pe care îi deținea, chiar dacă pentru interesele familiei sale a distrus un întreg sector al zootehniei românești”.
M.I.

Distribuie!

0 Comentarii