# Poveste de viaţă la Penitenciarul Colibaşi # Florin Bădăuță este fost traficant și consumator de droguri și execută o condamnare de 13 ani. Dacă te naști într-un cartier de la periferia Bucureștiului, se poate spune că ești predestinat să ajungi consumator de droguri. Acolo unde mai toată lumea se droghează sau face trafic de stupefiante este extrem de dificil să lupți împotriva curentului. „Doamnă, la noi pe scară, până și pisica e drogată.”, spunea un deținut de la Penitenciarul Colibași, care, în libertate, locuiește în rău famatul cartier Ferentari din București. Acum „locuiește”, temporar, la penitenciarul de maximă siguranță de la Colibași. La fel ca și eroul reportajului nostru, Florin Bădăuță. În libertate, locuiește la una din periferiile Capitalei, în cartierul Leontin Sălăjan, aproape de Ozana, două zone cu rezonanță și tradiție interlopă. A fost arestat la vârsta de 21 de ani și condamnat pentru trafic și consum de stupefiante la 13 ani de pușcărie. În trei ani și șapte luni, de când își ispășește pedeapsa în penitenciarul de la Colibași, Florin a avut timp pentru reflecție și pentru schimbare. Discuția cu tânărul deținut a avut loc la Penitenciarul de maximă siguranță de la Colibași, în prezența ofițerului de presă, Raluca Dinișor.
S-a drogat prima oară la 13 ani
„Când te-ai drogat prima dată și de ce?”, inițiez eu dialogul cu interlocutorul meu. „Aveam 13 ani și curiozitatea m-a împins să o fac. În anturajul în care mă aflam eu se consumau droguri, dar mai toată lumea era la început pe atunci, prin ’99. În mare parte am consumat heroină. Heroină injectabilă. Am trecut din prima la ultima fază. Pe urmă le-am încercat pe toate. Mi-au plăcut viciile: țigări, tutun, cafea, nopți pierdute etc. Dacă nu intram la închisoare, dacă nu eram prins, sunt sigur că muream. Eu n-am prins etnobotanicele, dar sunt sigur că aș fi avut o priză extraordinară la ele. Am prieteni și cunoscuți, din anturajul meu, care au murit de la etnobotanice.”, începe povestea lui Florin. Clasicul început pentru orice puști ce cade în capcana drogurilor. „Crezi că ceva anume din familia ta, vreun sentiment de nesiguranță, te-a influențat?” „Mă trag dintr-o familie simplă, modestă, de oameni muncitori. Mama mea e decedată de foarte mult timp, de când eu aveam 5 ani, iar de atunci am crescut doar cu tata. Faptul că nu am fost controlat încă de când aveam o vârstă fragedă, cred eu, că a fost unul dintre motivele principale pentru care m-am apucat de droguri.”, își continuă povestea tânărul din fața mea. „Tata a fost un om inteligent, dar a clacat datorită unor probleme… A făcut o depresie din cauza suferinței provocate de pierderea mamei și surorii mele într-un accident auto, de care el a fost vinovat… și a clacat.”, adaugă Florin.
”Am furat de acasă, ca să cumpăr droguri”
Se simte tristețea din vocea lui când spune asta. E conștient de faptul că l-a făcut pe tatăl lui să sufere și chiar îmi spune că preferă să nu fie vizitat de el la penitenciar: „Îmi face detenția mai grea dacă îl văd. Și așa l-am supărat atâția ani de zile, acum cred că stă mai liniștit dacă eu sunt aici. Vorbesc cu el la telefon, iar dacă aș vrea să vină, ar veni.” „Tatăl tău, rudele tale, nu și-au dat seama că te drogai?”, îl întreb. „Cei mai mulți nu au știut, am ținut ascuns. Nici tatăl meu nu a știut nimic vreo 5 ani. La un moment dat, tata și alte rude ale mele au început să bănuiască ceva, pentru că tot ceream bani. Am furat de acasă, ca să cumpăr droguri. Am vândut tot ce era al meu și al lor. Câte n-au făcut și cât s-au mai chinuit cu mine, de câte ori m-au alergat ca să mă interneze, că nu voiam să stau …și tot așa. Eh, s-au chinuit mult de tot cu mine.”, răspunde tânărul bucureștean. „Dependența de droguri este recunoscută de OMS ca fiind boală cronică. E o practică a consumatorilor care, la un moment dat rămân fără bani, și atunci, ca să facă bani, încep să facă trafic. Deși există și traficanți care n-au consumat niciodată. Dar aceia sunt afaceriștii.”, completează Raluca Dinișor, ofițerul de presă. Florin Bădăuță îmi mărturisește că așa a ajuns și el din consumator, traficant. Nevoia de a-și procura banii necesari pentru dozele zilnice din ce în ce mai numeroase l-a împins să facă asta. „Vindeam cam de 1000 de euro pe zi. O biluță (o doză – n.r.) era 500.000 de lei (vechi). Acum nu știu cât mai e. Unui consumator îi trebuie zilnic în jur de 3, 4, 5, chiar 10. Dar eu nu am vândut la scară largă, nu am făcut o afacere din asta.”, spune el.
„Am citit prima carte în penitenciar”
De când a ajuns după gratii, Florin pare să se fi maturizat. Și-a descoperit preocupări pentru arta teatrală, pentru lectură și pentru sport. Spune cu satisfacție și mândrie, pe un ton glumeț, că, dacă înainte de a fi arestat, fusese un om al viciilor, acum mai are puțin și se pocăiește. Pentru că acum nu mai bea, nici măcar cafea, nu mai fumează, nu se mai droghează, în schimb este dedicat sportului cu greutăți. Îl ajută să se elibereze de orice tensiuni, îi dă o stare de bine, spune el. Deși muncește zilnic, în tâmplărie, în cadrul penitenciarului, își face timp și pentru dezvoltarea sa personală. S-a calificat în meseria de lucrător în cultura plantelor și citește cărți de psihologie practică. „Nu sunt pasionat de cărți de dragoste sau SF-uri, ci de cărți care mă ajută să mă cunosc și să mă dezvolt personal. Îmi place psihologia. Am citit prima carte în penitenciar.” Raluca Dinișor îl „pârăște”: îmi spune că tânărul s-a implicat în activități artistice și chiar pare să aibă o oarecare vocație pentru arta teatrului. Alături de alți cinci colegi de detenție, a participat la Festivalul de Teatru al Deținuților, pe scena Teatrului Nottara, din București, jucând un fragment din piesa „Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare. Actrița Daniela Butușină, de la Teatrul Davila, s-a ocupat, voluntar, de pregătirea și inițierea lor în teatru, dar și de regia piesei, cu care „trupa” de la Colibași a ieșit câștigătoare. „În libertate, nu m-am gândit niciodată cum ar putea fi să mă duc la teatru. Iar acum am ajuns să și joc într-o piesă de teatru. Eu am jucat un rol de leu. Un leu care avea, practic, mai multă mimică, dar se și prezenta. Și rolul unui zid care vorbea. A fost frumos.”, își amintește, cu emoție, Florin Bădăuță. „Actrița Daniela Butușină a lucrat voluntar cu ei vreo lună. S-a facut o selecție a pieselor de teatru, iar din cele 40 de unități din sistemul penitenciar care au participat, printre finaliste a fost și Colibași-ul. La București, pe scena Teatrului Nottara, fiecare și-a prezentat piesa. Totul a fost cu public și cu reprezentanți mass-media. Au fost apreciați, aplaudați și cred că au fost și emoționați. Pentru ei a fost o zi de libertate. La Davila o sa filmeze piesa de teatru, cu lumini, cu scenă… aceeași piesă.”, mă lămurește ofițerul de presă.
„Acum am venit să fac plata și din urmă”
„Ai vreo prietenă sau logodnică?”, reiau firul întrebărilor. „Nu am pe nimeni deocamdată, dar am avut înainte să fiu închis. Am păstrat legătura o perioadă cu ea, până când am fost condamnat definitiv la 13 ani de închisoare. Aveam amândoi 21 de ani pe atunci. Nu avea cum să mă aştepte, e foarte mult timp.”, îmi răspunde tânărul. Îl întreb dacă și prietena lui se droga și îmi spune că, de dragul lui, a vrut și ea să încerce. Însă pe el nu l-a răbdat inima să o lase. Deja știa ce înseamnă să fii dependent de droguri. „N-am putut să-i pun seringa în mână, nu-mi stă în caracter. Tocmai pentru că știu ce ar fi așteaptat-o și prin ce ar fi trecut.” Îl privesc cu atenție, încercând să-mi dau seama dacă e sincer sau spune asta doar ca să impresioneze. Citesc pe chipul lui vinovăție și regret. Dar o vinovăție asumată și pe care pare să o fi conștientizat. Gândindu-mă că nu îi va fi deloc ușor după ce se va elibera, îl întreb ce va face în libertate. „Nu știu, mai am mult timp până atunci. Chiar nu m-am gândit.”, răspunde Florin. Insist: „Te-ai gândit că ai putea continua să joci în teatru?” „Pe mine trebuie mereu să mă împingă cineva de la spate. Pentru mine n-am facut nimic niciodată. Sunt o fire delăsătoare. Dacă ar fi sa fiu selecționat din nou, aș repeta cu plăcere experiența. Dacă chiar mi s-ar dezvolta latura asta artistică, poate că da, aș continua. Eu nu cred că am aptitudini artistice, dar doamna Daniela (Butușină – n.r.) spune că am.”, răspunde cu modestie partenerul meu de discuție. Mă întorc puțin la trecutul lui și îl întreb dacă, pe când făcea trafic de droguri, s-a gândit că nu e bine ce face și că ar putea ajunge la închisoare. După anii de reflecție din spatele gratiilor, iată concluzia la care a ajuns: „De gravitatea faptei eram conștient, dar îmi spuneam că nu o să mi se întâmple tocmai mie să fiu prins. Știți cum e? Vezi că îți merge o zi, două, trei și crezi că îți va merge la nesfârșit. Eu am fost singurul din grupul meu care am fentat închisoarea. Acum nu am mai fentat-o, am venit să fac plata și din urmă.” . Adriana Gândilă
0 Comentarii