Web Analytics

CURTEA DE ARGEȘ: Primăria a amenajat 4 puncte de prim-ajutor pentru cei care au probleme din cauza temperaturilor ridicate

de | 26.06.2021 17:58 | Actualitate, Politica si Administratie

În acest moment, Argeșul se află sub avertizare meteorologică de caniculă și disconfort temic ridicat. Ca urmare, în municipiul Curtea de Argeș s-au amenajat puncte de prim ajutor pentru cetățenii care se confruntă cu probleme de sănătate din cauza căldurii excesive. Astfel, cadre medicale gata să ajute pe oricine are nevoie se vor afla la punctele de prim ajutor de la: 

 

  • Primărie, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” și Centrul de Zi pentru Recreerea Pensionari din cadrul D.A.S..

 

În plus, administrația locală din Orașul Regal a transmis o serie de recomandări pentru perioadele caniculare. Iată care sunt acestea:

– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
– Evitați aglomerațiile, expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
– Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
– Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
– Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă);
– Mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucuri carbogazoase) în cantitate mare;
– Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
– Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de cate ori au nevoie;
– Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavostră;
– Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
– Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

 

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole