Se împlinesc 30 de ani de la cel mai mare rapt imobiliar din centrul Piteștiului, și anume trecerea sediului Palatului Culturii Pitești (actualmente, Centrul Cultural Pitești) în posesia Curții de Apel Pitești. Ce-i drept, din 1914 și până în 1956, când s-a înființat Palatul Culturii, în această clădire reprezentativă a funcționat Tribunalul Argeș. Dar Tribunalul a fost despăgubit, Comitetul Județean Argeș al P.C.R. alocând peste 5 milioane de lei pentru ca să i se construiască un nou sediu, pe b-dul Eroilor, în preajma Judecătoriei Pitești. Între timp, și-a mai construit un sediu, pe b-dul I.C. Brătianu.

Dar, în 1992, prin noua lege de organizare a sistemului justiției din România, au fost înființate Curțile de Apel, o instituție de drept cu totul nouă, fără de trecut și de patrimoniu în țara noastră. Prin dorința prefectului de atunci, Vasile Nițu, s-a decis înființarea la Pitești a unei Curți de Apel. Foarte bine. Dar unde să i se facă sediu? Cei mai bătrâni și-au adus aminte de fostul Tribunal Argeș, devenit sediu pentru Palatul Culturii Pitești, deși tribunalul avea sediu nou. Cum să revendici un imobil pentru o instituție abia creată?
Dar s-a putut! Pas cu pas, prefectul aruncând pisica în curtea Consiliului Local Pitești. Nu au contat culorile politice și nici profesia consilierilor (doi erau scriitori, Ion Popa-Argeșeanu și Dan Panțoiu), toți (cu o excepție, Gică Mușat) au votat în favoarea Curții de Apel Pitești! Ziarul „Argeșul liber” susținea și el, prin Laurențiu Ungureanu, acest demers.

Citește și Cum s-a pierdut Palatul Culturii Piteşti şi o grevă a foamei inutilă

În zadar au protestat directorul Val Dobrin, contabilul-șef Ion Udeanu și referentul Gabriel Cazan. Au strâns semnături de susținere de la piteșteni, 9992 în total, pe care le-au depus la Primărie. Au intrat în greva foamei. Ca să-i determine să iasă din greva foamei, primarul de atunci a convocat, în ședință extraordinară, consiliul local, spre o nouă hotărâre. Cei trei au ieșit din greva foamei, ședința s-a ținut în regim de urgență, dar votul a fost identic. Palatul Culturii a fost aruncat în stradă, iar patrimoniul i s-a risipit.
Întâmplător sau nu, am intrat în posesia multor documente legate de acest furt. La nevoie, le vom folosi. Considerăm că o adresă a directorului Val Dobrin spune totul:

„Palatul Culturii Pitești
Nr. 46/09.06. 1993
Domnule Primar,
Vă rog să prezentați Consiliului Local următoarele:
1. Palatul Culturii are în posesie clădirea din str. Victoriei nr. 22 înregistrată în fișele de inventar ca mijloc fix.
Primăria Municipiului nu este în posesia unui act prin care să dovedească proprietatea asupra acestei clădiri și nici înregistrarea ei în fișe ca mijloc fix.
În această situație, Consiliul Local nu avea dreptul nici măcar să pună în discuție schimbarea destinației unei clădiri asupra căreia nu avea autoritate legală.

2. Ordinul 252/1991 emis de Secretariatul General al Guvernului este în vigoare și formulează în mod imperativ interzicerea schimbării destinației clădirilor în care se desfășoară activități culturale.
3. Rog pe domnii consilieri să studieze cu atenție toate legile, articolele și paragrafele care stau la baza Hotărârii nr. 18/ 6 aprilie 1993 pentru a constata că nu sunt decât de ordin formal și nu au legătură directă cu această situație.
În concluzie, hotărârea nu are suport legal și o considerăm lovită de nulitate.
Director,
Val Dobrin”

Chiar așa, e lovită de nulitate, dar cine să o atace, la Prefectură, în contencios administrativ. Dacă s-ar deschide, astăzi, un proces, Palatul Culturii se va putea întoarce în vechea sa casă! Dar cine să facă un asemenea demers?

Citește și Cum se putea pierde timpul, cu graţie, acum 50 de ani