Web Analytics

Cuplurile care sărbătoresc nunta de aur și nunta de diamant, premiate de primarul Gentea

de | 19.07.2021 14:13 | Actualitate

Astăzi, 19 iulie 2021, 58 de cupluri din comunitatea piteșteană, care aniversează peste o jumătate de secol de căsătorie, au fost premiate de autoritățile locale.
Primarul Cristian Gentea a oferit diplome de fidelitate, premii în bani și flori celor 51 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și celor 7 cupluri din Pitești care celebrează peste 60 de ani de viață împreună. Prin hotărâre de Consiliu Local, le sunt, astfel, recunoscute meritele acelor piteșteni care reprezintă repere de stabilitate, de prețuire a valorilor familiei și de perseverență în respectul reciproc și în asumarea angajamentelor și a responsabilităților lor în cadrul familiei și al comunității.
Premierea a avut loc la Primăria Pitești, începând cu ora 10:00, în serii de câte 20 de persoane, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în contextul pandemic actual.
Îi felicităm și noi pe seniorii premiați și le urăm sănătate și multe alte momente speciale împreună, alături de cei dragi lor!

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii