Beneficiarii reconstituirii drepturilor de proprietate în baza Legii 18/1991, care nu au reușit să intre în posesia terenurilor, au ales calea vânzării acestor drepturi, de cele mai multe ori la preţuri derizorii.
În baza unor contracte de cesiune, titularii drepturilor cuvenite în temeiul legilor fondului funciar, până la data apariţiei Legii nr. 165/2013, au putut înstrăina aceste drepturi, dacă nu au fost puși în posesie şi nu li s-au eliberat titlurile de proprietate.

Fenomenul cumpărării drepturilor de proprietate, generate de punerea în aplicare a legilor de restituire a proprietăţilor preluate abuziv, a luat o deosebită amploare în România, datorită profitului uriaș al afacerii, în contextul apariției unei adevărate mafii în domeniu.
Acest fenomen generalizat a dus la apariţia Legii nr. 165/2013, iar obiectul de reglementare al acestei legi este exprimat sintetic în titlul actului normativ, care vizează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.
Curtea Constituţională a reţinut, în Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, că „politicile de restituire în natură sau prin compensaţii a imobilelor preluate abuziv îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială, ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foştii proprietari şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora”.      
În ceea ce priveşte suma restituită, adică punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele fostului titular al dreptului de proprietate sau a moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, se stabileşte că „acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare”.
Însă practica judiciară nefiind unitară, de multe ori hotărârile instanţelor judecătoreşti investite cu cereri de punere în posesie au diferit mult între ele.
Pentru uniformizarea practicii, ÎCCJ a fost sesizată cu rezolvarea de principiu a problemei de drept ce vizează, în esenţă, aspectul referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii 165/2013.
Prin Decizia nr. 42/2016, dată în dosarul 2353/1/2016, ÎCCJ a statuat:
„În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moştenitorilor acestuia sau al terţului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2) – (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare”.
Această decizie fiind obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, rezultă că în toate situaţiile în care drepturile asupra proprietății au fost înstrăinate, cumpărătorul acestora nu poate beneficia de restituire în natură a terenului, ci numai de despăgubiri prin puncte, despăgubiri ce sunt plafonate de lege.
Floriniţa Ciorăscu, doctor în Drept