Web Analytics
scris sâmbătă, 03.06.2023

„Cumetrele”, în premieră la Teatrul „Al. Davila” din Pitești. O comedie încheie stagiunea

Teatrul ,,Alexandru Davila” din Pitești invită publicul la ultima premieră a acestei stagiuni. În weekend, pe 3 și 4 iunie, la ora 19, în Sala Mare, vor avea loc avanpremiera, respectiv premiera spectacolului ,,Cumetrele”, de Michel Tremblay, regia fiind semnată de Attila Vizauer.

„Cumetrele”, în premieră la Teatrul „Al. Davila” din Pitești. O comedie încheie stagiunea

Citeşte şi: Radu Aldulescu trăieşte, foarte greu, doar din scris

Comedia ,,Cumetrele” este – potrivit unui comunicat de presă al Teatrului „Al. Davila” – o adevărată ispită pentru public, o chemare la o seară de bună dispoziție și umor.

Acțiunea se desfășoară pe parcursul unei întâlniri între douăsprezece personaje feminine care își dezvăluie adevăratul caracter. Motivul este cât se poate de serios: bucuria uneia stârnește invidia celorlalte. Întâlnirea lor devine un prilej de eliberare a frustrărilor și de discuții aprinse.

Pe toată durata „petrecerii”, ies la iveală probleme personale, traume, neîmpliniri sufletești și sentimente reprimate.

Conversația dintre cumetre este condimentată cu bancuri fără perdea, cu apropouri și vorbe directe, cu sfaturi de viață și ironii cât cuprinde, astfel încât se face haz de necaz, iar spectatorii au parte de o comedie pe cinste” – se arată în comunicatul de presă.

Attila Vizauer a optat pentru două distribuții la ,,Cumetrele”, iar coloana sonoră ce însoțește acțiunea face o trecere originală de la muzica clasică la tonuri de mobil.

â

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...