Când Eminescu demite miniştri…

În primăvara anului 1879, face „explozie” ceea ce s-a numit „afacerea Warszawsky”. La 18 aprilie, Eminescu scrie necruţător: „D. Simeon Mihălescu publică, în calitatea sa de prim-ministru (căci d. Brătianu e numai cu numele), două adrese, una către Ministerul de Justiţie, alta către cel de Externe, adrese prin care ni se asigură că d. Simeon Mihălescu, ministrul, va lua toate măsurile ce-i incumbă pentru a descoperi adevărul în privirea prevenitului Simeon Mihălescu”! Problema se iscase de la unele căruţe rechiziţionate în 1877 de la ţăranii români şi date evreilor ruşi. Drept rezolvare, ministrul Simeon Mihălescu dispune cercetări asupră-şi! Revoltat, Eminescu conchide: „Avem atâtea de imputat guvernului roşu, atâtea falsificări, atâtea calomnii aruncate asupră-ne, atâtea acte nesocotite, atâta lipsă de simţ de dreptate, încât adeseori ne lipseau cuvintele şi proprii, şi figurate, pentru a însemna putrejunea bizantină ce-au răspândit-o oamenii aceştia asupra ţării (…), pentru a arăta, în fine, şi a face lumea să se convingă că neadevărul, fraza umflată, lipsa de sentimente şi de idei e singurul mijloc de care roşii dispun pentru a amăgi o naţie întreagă”. În consecinţă, Eminescu îi cere lui Brătianu să-l demită pe acest ministru, pentru a nu fi părtaş, iar Mihălescu îşi dă demisia.

Nu aceasta era însă soluţia, până la urmă, pentru că schimbările de miniştri erau curente, revine Eminescu, ci demisia lui Brătianu. Denunţând desele remanieri guvernamentale, gazetarul scrie: „De cincizeci de ori s-a schimbat ministerul sub prezidenţa d-lui Brătianu: d-sa pare a fi avut atâtea cabinete în şase ani câte au avut toţi Domnii pământeni de la întemeierea ţărilor până azi; dar două poluri rămâneau neclintite în această rotaţiune: d. I. Brătianu pe de o parte, majoritatea sa parlamentară pe de alta”.

Eminescu invocă sprijinul regelui Carol în această chestiune, dar fără ecou: „Oamenii intră şi ies în Cabinetul Brătianu fără ca cineva în lume – cu regele începând şi sfârşind cu orice personalitate politică determinantă – să presupuie măcar de ce se schimbă păpuşile în acest teatru de figurine”. Să reţinem formula prin care era desemnat Guvernul Brătianu: „teatru de figurine”. Câte asemenea guverne n-am avut noi de-a lungul vremii…
(va urma)
Jean Dumitraşcu

Citește și Cum era văzut Ion C. Brătianu de către Eminescu (IV)

Citește și Cum era văzut Ion C. Brătianu de către Eminescu (III)