Patrie a sării, România a ajuns să pună pe masa propriilor cetățeni, zi de zi, numai sare iodată, o otravă până la urmă, pentru că numai astfel de sare se găsește la ora actuală în comerț.
Între 80.000 și 300.000 de tone de sare se extrage anual în România din saline precum cele de la Ocnele Mari, Praid, Slănic Prahova, Târgu Ocna, Ocna Dej, Turda sau Ocna Sibiului. Așadar, deși se extrage suficientă sare încât tot românul să o aibă pe masă în stare pură, netratată, naturală, toată sarea care ajunge la noi, consumatorii, este iodată. Asta deoarece în anul 2002 (acum 12 ani), Guvernul Năstase a promovat un act normativ, HG 568/2002, care impunea ca toată sarea comercializată să fie iodată, de parcă toți românii ar fi fost bolnavi de lipsă de iod. Măsura a fost una cel puțin discutabilă având în vedere că numai 0.04% din populaţia României are astfel de probleme.

Antiaglomeranții sau cancerul din sare

În aceste circumstanțe, din 2002 până în 2014, în numai 12 ani, cazurile de cancere tiroidiene s-a triplat. Iar dacă în 2002 erau 3000 de cazuri, în 2007 erau deja peste 6000 de cazuri de cancer hipertiroidian. Cum s-a ajuns aici? Sarea a fost „îmbogăţită” cu antiaglomerant, astfel că pe lângă sarea pură și iod ceea ce presărăm în farfurie conține și acest E536 (ferocianură de potasiu). Necesitatea, declarată oficial, a utilizării E 536 este aceea a împidicării formării bulgărașilor de sare. Ferocianură de potasiu (E 536, antiaglomerant), este în primul rând un compus artificial care la 100 de grade Celsius (temperatura la care fierbe apa în care sunt gătite mâncărurile de zi cu zi) se descompune în cianură de potasiu şi clorură de fier. Vorbim deci de o substanță foarte toxică, atât de toxică încât în Anglia şi America s-a interzis prin lege folosirea ei în alimentaţie.
Un alt antiaglomerant întâlnit în compoziția sării de bucătărie este E535 (ferocianură de sodiu). Acesta se descompune în cianură şi hidrogen la 100 de grade Celsius. Printre afecţiunile provocate de aceste otrăvuri se regăsesc unele foarte grave precum creşterea incidenţei bolii cardiace ischemice, datorită deficienţei de magneziu; accelerarea proceselor de ateroscleroza şi decompensări ale insuficienţei cardiace prin aportul de sodiu; toxicitatea indusă de ferocianură de sodiu sau potasiu.

Iodarea sării este nocivă

Mai mult decât atât sau în plus față de cele expuse anterior, iodarea universală a sării determină efecte adverse grave: hipertiroidie indusă în populaţia cu funcţie normală; agravarea unei hipertiroidii preexistente; creşterea ratei cancerului tiroidian; creşterea volumului glandei tiroide; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra tiroidei; creşterea incidenţei bolilor alergice (inclusiv a şocului anafilactic la iod – boală cu un procent înalt de mortalitate); hipotiroidie fetală, indusă în viaţă intrauterină la femeile care consumă sare iodata. Merită menţionat din nou faptul că iodarea universală a sării nu se justifică, deoarece numărul de hipotiroidii este mic în România (cifrele oficiale oscilează în jurul valorii de 12.000 cazuri).
F. Silvestru