Web Analytics
scris sâmbătă, 02.12.2023

CS Mioveni, victorie la Unirea Dej! Coşereanu, luat cu salvarea de pe teren!

Sâmbătă, 2 decembrie, în Liga a II-a de fotbal, CS Mioveni a câștigat la limită la Dej, 1-0 cu Unirea, a acumulat 26 de puncte, a trecut peste Gloria Buzău și a urcat pe locul 4 în clasament, unde termină acest an.

CS Mioveni, victorie la Unirea Dej! Coşereanu, luat cu salvarea de pe teren!

Citeşte şi: FC Argeș – CSC Dumbrăvița 2-0. Victorie mare pentru piteșteni

Partida s-a jucat pe un teren execrabil în Ardeal. Terenul era denivelat, iar iarba lipsea în mai multe locuri. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dandea, în prelungirile primei reprize.

Pe un astfel de teren, Valentin Coșereanu (32 de ani), mijlocașul celor de la CS Mioveni, s-a accidentat grav. 

Potrivit gsp.ro, veteranul celor de la CS Mioveni s-a „rupt” în minutul 18. După un duel cu un adversar, produs la mijlocul terenului, el a călcat strâmb și s-a accidentat grav la piciorul stâng. 

Ambulanța a intrat pe teren, iar medicii i-au imobilizat acestuia piciorul stâng. Coșereanu a fost urcat pe targă cu ajutorul jucătorilor celor două echipe și transportat de urgență la spital. 

Meciul a fost întrerupt timp de 10 minute. Coșereanu a fost înlocuit cu italianul Davide Massaro.

Partida a fost apoi din nou întreruptă, 10 minute, până s-a întors salvarea. La stadion trebuiau să fie două ambulanţe, potrivit regulamentului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *