Web Analytics
scris luni, 09.10.2017

CS Mioveni urcă pe locul 5 după victoria cu ASA Târgu Mureș

vitorie mioveniCS Mioveni – ASA Târgu Mureş 2-1. Eduard Florescu aduce victoria cu o execuţie de zile mari. CS Mioveni câştigă la limită cu ASA Târgu Mureş după ce a fost condusă.

CS Mioveni urcă pe locul 5 după victoria cu ASA Târgu Mureș

 

Primul şi ultimul gol au fost marcate după erori, însă reuşita lui Eduard Florescu, cea care a stabilit învingătoarea, a fost una extraordinară. CS Mioveni trece peste ASA Târgu Mureş după această victorie. Argeşenii au acumulat 20 de puncte şi sunt pe locul 5, în timp ce mureşenii au rămas cu 18 puncte şi au căzut pe locul 6.

Iată cum au fost marcate golurile:

Minutul 25. 0-1 Rădescu pasează înapoi spre Tirică după ce e presat, acesta lasă mingea să treacă pentru a fi degajată de Flavius Croitoru, însă portarul se grăbeşte şi trimite greşit, pe jos, în centru, la 30 de metri, acolo unde Rafael Licu îi ia faţa lui Andor şi lobează în poarta lăsată goală.

Minutul 33. 1-1 Andor centrează dintr-un corner de pe stânga, Negoiţă deviază cu capul din 8 metri central, Costinel Gugu e pe fază, preia, avansează doi metri în faţă şi înscrie din careul mic cu un şut violent sub transversală.

Minutul 87. 2-1 După un corner bătut din dreapta de Eduard Florescu, mingea e bâlbâită în centrul careului şi respinsă slab, pe jos, nu foarte departe de către Laso. Eduard Florescu vine către mingea respinsă, aproape de colţul din dreapta al careului şi trimite din prima, cu efect, lângă bara colţului lung.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...