Unirea Slobozia – CS Mioveni, meci contând pentru prima etapă a play-off-ului din Liga a 2-a, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 1-0. Singura reușită a partidei a fost semnată de către Laurențiu Vlăsceanu în minutul 36.
Gazdele și-au respectat statutul de echipă favorită și au obținut un succes care îi apropie și mai mult de promovarea în Superligă. Chiar dacă nu au reușit să se impună cu o diferență lejeră, ialomițenii au controlat majoritatea jocului fără probleme foarte mari din partea oaspeților.
Citește și: Probleme pentru Tămagă jr. S-a mai disjuns o cauză din dosarul Balastiera, în care este judecat
În urma acestui rezultat, Unirea Slobozia urcă pe primul loc în Liga 2, cu 43 de puncte. CSC 1599 Șelimbăr (locul 2, 42 de puncte) urmează să își joace meciul din etapă cu Csikszereda Miercurea Ciuc pe 1 aprilie, luni, însă nu are drept de promovare la fel ca în cazul celor de la Corvinul Hunedoara (locul 3, 38 de puncte). Următoarea echipă aflată pe loc promovabil direct este Gloria Buzău (locul 4, 35 de puncte). Chiar dacă a ratat posibilitatea de a trece peste Buzău, CS Mioveni rămâne sigur pe poziție de baraj (locul 5, 33 de puncte), chiar dacă poate fi depășită la finalul etapei de Csikszereda Miercurea Ciuc (locul 6, 32 de puncte).
0 Comentarii