Web Analytics

CS Dacia Mioveni va juca în Prima Ligă de Volei Feminin!

de | 25.06.2021 09:36 | Actualitate, Sport

După ce la finalul campionatului diviziei feminine de volei A1 2020-2021, FC Argeș (locul 11) și CS ”U” NTT Data Cluj (locul 10) au retrogradat, CSU Medicina CNUE Târgu Mureș (locul 10) și CSU Belor Galați (locul 9) nu s-au mai înscris în competiție, din lipsă de finanțare. Din divizia A2 au promovat după baraj SCM Craiova și ACS Volei Cristina Pîrv Turda.

Pentru a completa cele 12 echipe, Federația Română de Volei a trimis invitații de participare echipelor de pe locul 3 și 4 din A2, CSM Focșani și CS Dacia Mioveni 2012 și celor retrogradate. Au intrat în competiție Dacia Mioveni și CS U NTT Data Cluj-Napoca.

CITESTE SI Karatiștii CS Dacia Mioveni, calificați la Campionatele Europene și Mondiale de Karate WSF

Ieri, la sediul Federației Române de Volei s-a stabilit programul Diviziei A1 la volei feminin, ediția 2021/ 2022. Reprezentanții cluburilor au participat prin videoconferință.

CS Dacia Mioveni va începe în forță, cu experimentata Știința Bacău. Campionatul va demara în perioada 3-10 octombrie, din ce se știe până acum se vor juca etape săptămânale și câteva etape intermediare, astfel încât până la 30 aprilie campionatul să se încheie.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii