Web Analytics

Criza transportului metropolitan: Consiliul Județean anunță încheierea unor protocoale cu transportatorii

de | 8.09.2017 11:47 | Actualitate

ionManzanaVineri, 8 septembrie a.c., au fost semnate protocoalele de colaborare între Consiliul Judeţean Argeș şi operatorii de transport acreditaţi, care vor asigura transportul pe rutele din zona metropolitană Pitești.

Măsura reintroducerii traseelor interjudețene în localitățile limitrofe municipiului Pitești a fost luată la solicitarea Consiliilor Locale din comunele Albota, Băbana, Moșoaia, Mărăcineni, Micești, Ștefănești și Bascov, după restrângerea activității operatorului de transport Publitrans doar pe raza municipiului Pitești și după retragerea acestora din ADI Zona Metropolitană Piteşti.

Mașinile vor intra și vor face curse regulate pe cele 11 noi trasee interjudețene începând de luni, 11 septembrie 2017, și vor avea stații în autogările din Pitești.
Aceste 11 trasee sunt:
# Pitești (autogara Girexim) – Budeasa – Valea Mărului;
# Pitești (autogara Astra) – IMEP – Ștefănești;
# Pitești (autogara Astra) – Ștefănești – Izvorani;
# Pitești (autogara C.N.C.D.) – Ștefănești – Gara Golești;
# Pitești (autogara Astra) – Valea Mare – Ștefănești;
# Pitești (autogara Astra) – Valea Mare – Enculești;
# Pitești (autogara Astra) – Mărăcineni – Micești;
# Pitești (autogara Astra) – Micești – Păuleasca;
# Pitești (autogara Astra) – Albota – Mareș;
# Pitești (autogara Astra) – Hințești;
# Pitești (autogara Astra) – Trivale – Ciocănăi.
De asemenea, Consiliul Județean Argeș a transmis Agenției pentru Agenda Digitală a României – București prin S.A.E.T. calendarul de atribuire electronică a acestor trasee prin licitație care se va finaliza pe 13.10.2017 cu ședința de atribuire.
’’Deși Consiliul Județean Argeș a fost supus unui șir neîntrerupt de întrebări legate de activitatea de transport, pot spune că de fapt Consiliul Județean Argeș s-a putut implica în ceea ce înseamnă transportul de persoane, decât după data de 31.08.2017, când s-a dat hotărârea de CJ nr. 229, moment în care toate localitățile din așa-zisa zonă metropolitană, zonă care nu a funcționat niciodată, au solicitat Consiliului Județean preluarea în programul județean de transport persoane a celor 11 trasee.
Astăzi (vineri, 08.09.2017) am chemat la discuții operatorii acestor trasee și am încheiat un protocol ca, până la momentul la care aceste trasee vor fi scoase la licitație, la Agenția pentru Agendă Digitală a României, să asigure trasportul pe aceste trasee. Este singura modalitate prin care puteam ajuta transportul de persoane în această perioadă. Acestea sunt singurele măsuri pe care le puteam lua la momentul acesta, conform legii. Pentru zona Bascov, o zonă afectată de ceea ce înseamnă fostul transport metropolitan, la solicitarea operatorilor care au stații de îmbarcare – debarcare pe teritoriul localității Bascov vom accepta suplimentare de curse în baza cererilor pe care le fac operatorii care deja operează pe teritoriul acestei comune având stații de îmbarcare-debarcare în localitatea Pitești”, a declarat vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii