Criza noastră cea de toate zilele. De ieri, de azi, de mâine, de pe când nu venea dar cineva o dorea și o chema, de pe când nu se vedea, dar era. Ne-am obișnuit împreună. Mergem braț la braț pe stradă, stăm cu ea la masă, dormim cu ea în pat. Cu criza în brațe și în brațele crizei se nasc copiii, se cunună logodnicii, se părăsește lumea. Ne mănâncă din felia de pâine, ne soarbe din farfuria cu supă, își vâră mâinile pe mânecile hainelor noastre și picioarele în pantofii noștri, ne înghite medicamentele, salariile și pensiile, draga de ea! Răsfățată, scărpinată între urechi, pupată în bot, nimeni n-o supără, nimeni n-o alungă, se află la ea în țară, este onorată ca vacile sfinte de pe străzile orașelor indiene.
Criza. Caracatiță cu nenumărate tentacule. Criză financiară, criză economică, criză politică, socială, morală, religioasă, demografică, climatică, energetică, de supraproducție, de subproducție. A venit la timp. Ce ne-am fi făcut fără ea? Cum și-ar fi explicat puterea toate neizbândele și toate năzbâtiile ei?
Criza, săraca… Animalul de povară căruia i se pot pune în spinare toate nenorocirile. Se taie salariile? Criza e de vină! Și tot așa când e vorba de pensii, de medicamente, de căldură, de mâncare, de îmbrăcăminte, de școală, de spital, de locuri de muncă, locuri în cimitir, locuri în pușcărie…
Chestiunea asta ați mai auzit-o: criza nu este numai o pacoste, ea poate să aducă și ceva foloase. Ba chiar mai multe. O spun marii oameni politici și de afaceri pe care nu ai cum să nu-i crezi văzând succesele lor de pe când au făcut mai din nimic averi colosale. Criza, ne conving acei inițiați, este cea care ascute inteligența, trezește inițiativa, ucide pasivitatea, stimulează munca, trezește la viață forțele latente, mobilizează energiile. Ale cetățenilor, ale clasei politice, ale oamenilor de afaceri, ale guvernelor, ale nomenclaturii – că avem și noi una, alta decât a epocii de aur, dar nu mai firavă – ale președințiilor, comandamentelor, corupțiilor și corupătorilor, evazioniștilor, hoților de duzină…
În criză rezistă cine poate. Cine nu, e dus de val sau aruncat fără suflare pe mal. Unii, care și-au dat seama că nu vor putea să se țină unde sunt cocoțați, se retrag înainte de a fi prea târziu. Chiar dacă soarta sau împrejurările i-au înfipt în fruntea guvernelor. Spălară putina din calea crizei și primul ministru al Greciei, și primul ministru al Italiei și nu mai este de găsit nici cel care era în fruntea guvernului Spaniei – și, he hei, cine erau ei?
Cine urmează? În niciun caz al României. El trecu prin patru – cinci guvernări înădite. Și nu se va opri aici. Premierul potrivit la guvernarea potrivită. Omul predestinat să conducă. Unicul plăcut Marelui Zeu. Exemplele se țin lanț în istorie: Alexandru Macedon, Cezar, Hanibal, Napoleon, Ginghis Han, Timur Lenk, Baiazid, toți au apărut pe lume tocmai atunci când semințiile lor se aflau în prag de sau în plină criză. Liderii pe care noi îi avem la conducerea statului, nu în conservare, caută să le calce pe urmă. Dar seria titanilor nu se va încheia cu Traian Băsescu, cu Emil Boc, nici cu liderii din opoziție. Criza care ne poate face fericiți dacă suntem deștepți.
Se spune chiar că dacă n-ar fi existat crizele, omenirea ar fi rămas în stadiul de specie primitivă. Am fi cu toții, dacă am mai fi, cel mult niște simpli hominizi, de abia săriți din maimuțe. Criza de spațiu locativ l-a scos pe om din peșteră și l-a silit să-și construiască alte adăposturi, până a ajuns la casă, la sat, la oraș. Criza alimentară l-a făcut să domesticească animale și să cultive pământul. Criza de femei l-a făcut să treacă de la matriarhat la familia și societatea în care conduc bărbații. Criza demografică i-a făcut pe strămoșii noștri să-și depășească hotarele vetrei pe care au apărut. Altfel, ar fi rămas în acel nucleu din Africa neagră, negri sau cum ar fi fost, nu s-ar fi spălăcit și nu s-ar fi îngălbenit în alte rase care să împânzească pământul de la pol la pol, pe toate părțile lui.
Războaiele au grăbit cele mai dese invenții: pușca, tunul, mitraliera, avionul de bombardament și avionul de vânătoare, crucișătoarele, submarinele, gazul de luptă, bomba nucleară, naveta spațială… Iar războiul este și el o situație de criză, locală sau mondială, care trebuie rezolvată…
Criza noastră cea de toate zilele… De dimineața până seara, de la amiază la miezul nopții… Cei de la putere îi îndeasă în desagi acestei făpturi misterioase tot ce nu le convine. Și ea colaborează.
Numai de nu i-ar veni chef să arunce samarul din spinare, să se transforme în fiară fioroasă. Să-i crească coarne în locul urechilor, să urle în loc să zbiere, să-și scoată colții, să calce totul în copite, să sfâșie tot ce iese în cale… Ar fi începutul Apocalipsei.

Prof. Marin Ioniţă