Filarmonica Pitești organizează o nouă ediție a dialogurilor instituției, luni, 29 septembrie, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”. Invitații sociologului Octavian Sachelarie, moderatorul evenimentului, sunt criticul și istoricul literar Nicolae Oprea și scriitorul Cristian Meleșteu, iar tema este „Amurgul cărții și al literaturii”.
Citește și Gabriel Niță, manager plin al Filarmonicii Pitești

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, secţia sociologie, la Universitatea din Bucureşti, Octavian Sachelarie a fost director general al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Pitești și profesor la Universitatea din Piteşti. Doctor în sociologie, este specializat în biblioteconomie şi ştiinţa informării. Este autorul a 15 volume de specialitate şi a zeci de articole şi studii în diferite reviste.

Licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Italiană și al Facultății de Istorie și Filosofie a aceleiași universități, specialitatea Filosofie-Istorie, Nicolae Oprea este, din 2005, președinte al Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România și membru în Consiliul de conducere al U. S. R. A făcut parte din redacțiile mai multor reviste culturale, unde a publicat sute de articole, cronici literare și eseuri.

Mebru al Uniunii Scriitorilor din România, Cristian Meleșteu publică poezie, proză și critică literară în revistele de gen. Este autorul romanelor „Radiografia unei zile mari”, „Revoluția borfașilor”, „Bisericile cireșelor amare”, „Sicriul de gheață”, „Luntrea cu fluturi”.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Citește și Au început pregătirile pentru marele pelerinaj la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
0 Comentarii