Web Analytics
scris vineri, 18.02.2022

Covid-19. Argeșenii sunt în continuare amendați pentru nepurtarea măștii

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Covid-19. Argeșenii sunt în continuare amendați pentru nepurtarea măștii

În ultimele 24 de ore, au fost organizate 30 de acțiuni punctuale (din care 26 de acțiuni independente ale polițiștilor, 3 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții).

Citește și:Simulacru de concurs pentru un post de asistentă la Pediatrie / „Când am intrat în examen, comisia m-a confundat cu cealaltă concurentă. Mi-au zis: «Uitaţi-o pe noua noastră colegă!»”

Au fost verificate, 813 persoane. Totodată, 128 de autovehicule au fost controlate, iar 102 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. 

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 500 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...